USR anunţă că în prima saptămână a lunii martie va avea loc o dezbatere publică în Parlament pe tema OUG 79/2016, cu scopul de a scoate politica din spitale.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a promovat această ordonanţă în cursul anului trecut, cu scopul de a scoate politica din spitale și a profesionaliza managementul acestora, atacând radical paradigma ultimilor 25 de ani în domeniu, arată USR într-un comunicat de presă.
„Partidele au primit astfel o lovitură grea prin faptul că OUG 79 a deschis calea către funcții de management în spitale și celor care nu erau cadre universitare sau medici. Ocupanții funcțiilor de conducere urmau să fie obligați să activeze 8 ore zilnic, eventuale activități în cabinete medicale particulare putând fi prestate doar în afara acestui interval. Au fost extinse incompatibilităţile celorlalţi membri ai comitetului director, dar și șefilor de secții, aceștia fiind obligați să depună declarații de avere şi de interese”, se precizează în comunicat.
„PSD calcă acum peste această reformă. Măsurile anti-nepotism nu au fost pe plac senatorilor PSD care au respins la vot Ordonanța, într-o ședință în care reprezentanții USR au semnalat introducerea abuzivă pe ordinea de zi a legii de respingere. Majoritatea din Senat a respins reforma propusă, iar dezbaterea se mută în Camera Deputaților. În acest context, senatorul PSD Mihai Fifor a atacat la modul duplicitar problema, reclamând conducerea Spitalului Clinic Județean Arad pentru simpatii sau apartenență politică. În același timp, colegul său de la PSD, deputatul Florin Tripa și-a numit soția manager la Spitalul din Dezna. Atât PSD cât şi PNL au politizat de 25 de ani domeniul sănătăţii şi în mod special spitalele. Este vremea ca acest flagel să ia sfârşit!”, se mai menţionează în comunicat.
Lasă un comentariu