După ce conducerea clubului Concordia Chiajna a reacționat, prin intermediul unui comunicat de presă, la declarațiile antrenorului arădenilor Laszlo Balint, aseară a fost rândul conducătorilor utiști să o facă.
„Vizavi de conflictul creat în presă de clubul Concordia Chiajna prin răspunsurile la conferința de presă a antrenorului nostru, confirmăm că toate afirmațiile domnului Laszlo Balint sunt reale și exacte. Mai departe, nu dorim să intrăm în polemici sau într-un război al declarațiilor ironice, nereale, tipice…
Invităm publicul să vină în număr cât mai mare la stadion pentru a încuraja echipa care suntem siguri că va aborda jocul ca pe toate celelalte, cu o atitudine specifică UTA-ei, chiar și în condițiile ritmului infernal din această perioadă.
Pentru noi doar UTA contează!
Conducerea clubului UTA”
Concordia Chiajna a remis, la rândul ei, luni dimineața, un comunicat de presă:
„Ca urmare a declaratiilor facute de catre antrenorul viitoarei noastre adversare, UTA Arad, in cadrul unei conferinte de presa, CS Concordia Chiajna doreste sa faca urmatoarele precizari:
– Referitor la problema tricourilor care intra (din cate intelegem) in atributiile antrenorului si presupunand ca UTA Arad nu detine un singur rand de tricouri de joc, CS Concordia Chiajna isi arata disponibilitatea de a utiliza orice culoare de echipament din cele trei seturi de culori diferite;
– Legat de faptul ca dumnealui a luat decizia amanarii jocurilor pentru ca regulamentul permite acest lucru, ii reamintim ca tot regulamentara este si programarea partidei din data de 26.11.2019, fiind aprobata de catre Comitetul Executiv al Fderatiei Romane de Fotbal, in data de 29.10.2019. Discutiile legate de programarea acestei partide dintre cele doua cluburi s-au purtat in datele de 15 si 16.10.2019, deci cu doua saptamani inaintea sedintei Comitetului Executiv. Ulterior, la inceputul lunii in curs am fost contactati de catre omologii de la UTA Arad, deci am raspuns la telefoane, aproximativ 10 la numar. Cat despre barbatie, desi nu ne lipseste, nu credem ca este un criteriu de relationare intre entitatile sportive, avand in vedere ca in cadrul clubului nostru activeaza aproximativ 20 de reprezentante ale sexului frumos, precum si 500 de copii si juniori in cadrul sectiilor de fotbal, handbal, box, dans, arte martiale si tenis de masa;
– Legat de calculele financiare realizate de catre domnul in cauza, dorim sa mentionam ca achitarea unei a 5-a nopti de cazare nu ar fi fost o problema pentru clubul nostru (desi poate ca ne-ar fi fost oferita, cu drag, ca bonus);
– Proaspatului descoperit vestic, antrenor in trecut si al unor echipe din Sud, ii specificam faptul ca «Domnii de la Chiajna» au solicitat disputarea acestei restante la o cu totul alta data, dar au fost nevoiti sa se supuna deciziilor forurilor care programeaza jocurile, nefiind in niciun caz vorba de rea vointa;
– Niciodata CS Concordia Chiajna nu a cautat sa defavorizeze un partener de competitie, prin anumite practici lipsite de fair play, nu a jignit sau acuzat o adversara la nivel de Liga I, Liga II sau Liga III.
– Un artificiu binecunoscut in lumea fotbalului este acela de a crea o disputa imaginara inaintea unui meci direct, iar noi presupunem ca antrenorul a epuizat discursurile motivationale si aceasta este metoda dansului de a-si mobiliza elevii, si, chiar daca nu suntem in asentiment cu afirmatiile facute, «ii dam scris» ca il scuzam…de data aceasta;
– Ca ultima precizare, ii transmitem ca nu este in regula pentru un antrenor care pare a avea perspectiva de a deveni certitudine in meseria pe care o practica sa apeleze la jigniri si acuze nefondate indreptate catre un partener de competitie;
– Fiind cazati chiar in aceeasi locatie, in seara premergatoare partidei, care speram ca va fi una frumoasa si fara incidente (spin spiritul fair play-ului), le adresam celor de la UTA Arad invitatia de a servi cina impreuna pentru a dovedi ca fotbalul uneste, nu dezbina!
Semnat
Consiliul director al CS Concordia Chiajna.”
Partida dintre UTA și Conordia Chiajna are loc astăzi, de la ora 14, pe stadionul „Motorul” din Aradul Nou.
Lasă un comentariu