UTA – Dinamo (0 -1). Numai cu popi creștini nu e de ajuns! Mai aduceți imami, rabini sau chiar vraci, dacă trebuie… (VIDEO)

UTA – Dinamo (0 -1). Numai cu popi creștini nu e de ajuns! Mai aduceți imami, rabini sau chiar vraci, dacă trebuie… (VIDEO)

UTA nu reușește să scape de blestemul propriului teren, chiar dacă zilele trecute acesta a fost sfințit de un preot catolic.

„Bătrâna Doamnă” a pierdut din nou acasă, Dinamo învingând-o dintr-un penalty transformat în minutul 9 de Deian Sorescu, lovitura de pedepsă fiind acordată în urma unui henț de manual al lui Florin Ilie.

Deși ar fi meritat la rândul ei un penalty, la un fault asupra lui Roger, UTA a trebuit să se recunoască înfrântă și de această dată pe teren propriu.

În aceste condiții, dacă vedem că blestemul propriei arene nu poate fi rupt de preoți ortodocși și catolici, s-ar putea apela, bunăoară, la imami, rabini sau chiar vraci (aici, paleta e largă și tratamentele dintre cele mai variate!). Sau, lăsând gluma la o parte, clubul ar putea apela chiar și la alți fotbaliști (uite, Adrian Petre bate la ușă, dar i-o deschide cineva?).

Nu putem încheia fără să remarcăm calitatea jenantă a gazonului de pe noul „Francisc Neuman”, care a ajuns de râsul întregii țări, laolaltă cu faptul că plouă în vestiar. Dar, probabil asta nu-i deranjează prea tare pe cei care conduc Aradul, în frunte cu primarul Călin Bibarț.

  1. Petre nu este dorit ca nu il impresariaza cine trebuie. in schimb il avem pe Voinea care sta accidentat de cand a venit

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.