Temperaturile foarte scăzute care se anunţă pentru sfârșitul săptămânii cresc riscul apariţiei îngheţului pe reţelele de distribuţie a apei potabile dar şi în instalaţiile interioare, se arată într-un comunicat de presă al Companiei de Apă Arad. Reprezentanţii acesteia vă recomandă să luați măsuri de protejare a instalaţiilor, pentru a evita problemele.
„Instalaţiile interioare de alimentare cu apă, adică cele aflate după contor, aparţin beneficiarilor, conform legislației în vigoare, care au obligaţia de a le întreţine şi repara.
Căminul de apometru trebuie protejat, deoarece îngheţul apei din reţelele de distribuţie apare prima oară în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Abonații trebuie să se asigure că acesta are capacul închis şi nu se infiltrează apa. În cazul în care apometrul îngheaţă, nu trebuie folosită apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezgheţarea aparatului.
Acolo unde există instalaţii de apă expuse temperaturilor scăzute, acestea trebuie protejate cu materiale termoizolante”, se arată în comunicat.
De remarcat, că departamentul „Mentenanță” al Companiei de Apă Arad este pregătit să intervină cu mai multe echipe, dacă situația o va impune.
Eventualele probleme apărute la serviciului de alimentare cu apă şi canalizare pot fi semnalate la dispeceratul „Apă” din cadrul Companiei de Apă Arad, la numărul de telefon 0257/234883 sau la dispeceratul „Canal”, la numărul de telefon 0257/281373.
Lasă un comentariu