În perioada 24 – 29 noiembrie, o delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad a participat la târgul educațional din Maroc.
Participarea la acest eveniment s-a realizat la inițiativa Consiliului Național al Rectorilor din România, sub pavilionul „Study in Romania”, prin care se dorește promovarea universităților din țară.
La acest târg, extrem de popular, au venit să stea de vorbă cu reprezentanții universităților prezente, aproximativ 6.000 de tineri, dintre care foarte mulți s-au arătat interesați de specializările noastre, în special medicină și administrarea afacerilor în limba engleză. Mai mulți absolvenți, care s-au întors acasă și lucrează în diferite domenii, au vizitat standul U.V.V.G., și au recomandat universitatea noastră cu încredere celor apropiați și prietenilor, știut fiind faptul că mai mulți membri din aceeași familie, din generații diferite, au studiat la noi.
În cadrul acestui eveniment de anvergură, reprezentanții noștri au avut ocazia să ne promoveze în Casablanca, El Jadida și Marrakesh, la discuții participând, în același context de promovare a imaginii României prin universitățile sale, Excelența Sa, ambasadorul României în Maroc, doamna Maria Ciobanu, și președintele Consiliului Național al Rectorilor din România, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu.
Comunitatea studenților marocani ai U.V.V.G. este una foarte mare, și cu mulți dintre cei cu care ne-am întâlnit în Maroc, în această perioadă, ne vom întâlni la toamnă, în Arad, în calitate de studenți.
Lasă un comentariu