Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad lansează platforma digitală prin care studenţii UVVG pot aplica online pentru mobilităţile Erasmus+ de studiu şi practică.
Preocupată de dezvoltarea posibilităţilor de învăţare şi aprofundare a cunoştinţelor studenţilor Universităţii, conducerea UVVG vine în întâmpinarea acestora cu o platformă digitală, lansată public pe 19 ianuarie.
Este vorba despre platforma StudentErasmus.uvvg.ro, dezvoltată de către departamentul IT şi Coordonatorul Instituţional Erasmus+ al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
În urma lansării platformei, studenţii UVVG care doresc să facă parte din marea familie Erasmus+, au posibilitatea de a-şi încărca documentele de candidatură în format online, acestea fiind revizuite de coordonatorul academic al fiecărei facultăţi şi validat, ulterior, de coordonatorul instituţional.
Această platformă are menirea de a pune în evidenţă importanţa grijii faţă de mediul înconjurător şi de a uşura procesul birocractic al programului pentru toţi cei implicaţi.
„Ţinând cont de noile priorităţi ale Comisiei Europene pentru exerciţiul financiar 2021-2027, printre care se numără digitalizarea şi aspecte legate de sustenabilitatea mediului înconjurător este important pentru noi, ca universitate beneficiară a programului Erasmus+, să ne aliniem la acestea. Am încurajat de la bun început această iniţiativă şi felicit echipa pentru reuşită! Sper ca studenţii UVVG să se înscrie în număr cât mai mare în noua etapă de selecţie Erasmus+, care se va desfăşura în următoarea perioadă. Succes tuturor”, a declarat Prof. Univ. Dr. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Lasă un comentariu