Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a devenit membră fondatoare în consorţiul „Alianţa Belt & Road pentru Inovarea şi Aplicarea Dispozitivelor Medicale”.
Dorinţa de a fi în permanent contact cu noutăţile din domeniul cercetării şi rezultatele ştiinţifice extraordinare obţinute de-a lungul timpului pe diferite paliere, a determinat conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad să îmbrăţişeze ideea de a deveni membră fondatoare a consorţiului internaţional „Alianţa Belt & Road pentru Inovarea şi Aplicarea Dispozitivelor Medicale” (BRMDIA). Din această alianţă internaţională fac parte universităţi medicale şi tehnice, institute de cercetări, companii şi intreprinderi de pe cinci continente, care au drept scop inovarea în medicină.
BRMDIA îşi propune să promoveze excelenţa în dezvoltarea disciplinelor medicale, a inovării ştiinţifice în obţinerea de dispozitive medicale noi şi a serviciilor sociale. Consorţiul îşi propune să răspundă noilor cerinţe de dispozitive medicale avansate pentru pandemia COVID-19 şi alte boli epidemice, patologii diverse, astfel încât să se adapteze nevoilor societăţii aflate într-o permanentă schimbare.
Rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, membră a Comitetului de Management a BRMDIA, a declarat imediat după ceremonia on-line de constituire a consorţiului: „Ne-a onorat invitaţia de a face parte dintr-un astfel de consorţiu internaţional promovat de o serie de universităţii şi companii medicale de prestigiu din Shanghai, China. Ceea ce caracterizează acest consorţiu internaţional este caracterul aplicativ medical, propunându-şi realizarea dinamică a transferului rezultatelor cercetării în industrie şi apoi în practica medicală, astfel încât pacienţii să beneficieze cât mai repede şi într-un mod cât mai eficient de rezultatele ştiinţifice interdisciplinare la nivel global”.
Lasă un comentariu