Newsar.ro şi Flacăra Roşie cer insistent reprezentanţilor administraţiei locale să nu-l demită pe managerul Filarmonicii, doctorul Alin Văcean.
În pofida lucrurilor urâte şi neadevărate care se spun despre el şi chiar a comportamentului său, activitatea acestuia este benefică Aradului.
La activitatea sa de la Timişoara ne referim, unde doctorul Văcean predă… dirijatul la universitate (vezi facsimil, jos).
Nu ştim cât de priceput este acesta la dirijat, că doar a terminat compoziţia, dar are oareşce experienţă, spun sursele noastre, cu ceva grup de colindători. Ba am auzit că ar fi dirijat, la un moment dat, involuntar, desigur, chiar şi corul broaştelor din lacul de la Pădurice.
Cu asemenea performanţe, prezenţa sa la Timişoara, unde le predă studenţilor, este cât se poate de benefică pentru noi, arădenii. Poate reprezenta chiar o şansă în plus în ceea ce priveşte candidatura Aradului la titlul de Capitală Europeană a Culturii…
Aşa cum v-aţi dat seama, desigur, articolul este un pamflet! 🙂
lasa ca si oprea era conducator de doctorat desi el habar nu are ce era in lucrarea lui…asa si cu …individul asta!!!