Valorile? Dacă nu au ONG …

Recunosc sincer că în afară de fotbal nu sunt un mare expert în alte sporturi. Nici nu m-au atras, nu mi-au plăcut, doar un handbal din când în când mai pot să privesc la televizor. Sau, un meci de baschet, în trecut, la Arad, când se realizau performanţe, nu acum când echipa feminină este o simplă glumă condusă de două personaje hilare. Dar, fiind în acest domeniu al presei, am fost nevoit să intru în contact şi cu alte sporturi.

Unul dintre primele mele interviuri au fost cu Mihai Botez. Spre ruşinea mea, nu ştiam mare lucru despre acest om, despre judo, despre cum a apărut acest sport în oraşul meu. Ţin minte că am mers la dânsul acasă cu teama că nu voi ştii ce să îl întreb, cum voi putea să obţin informaţii pentru realizarea unui interviu. Dar, odată ajuns în faţa lui Mihai Botez, toate aceste dileme ale mele au dispărut brusc. Ca prin farmec Mişa-baci m-a introdus în lumea sportului de pe tatami, mi-a vorbit despre viaţa sa, despre cum a educat atâtea generaţii de sportivi. Nu ştiu, sincer, cum au trecut cele aproximativ trei ore pe care le-am petrecut în compania lui Mihai Botez. Nu o să fiu ipocrit să spun că din acel moment am îndrăgit judo-ul şi am devenit mare fan. Dar am privit altfel acest sport, pe undeva, prin ochii acestui Mare Maestru. Dar, din acel moment, am înţeles cât de mult înseamnă acest om pentru istoria Aradului şi a României. Şi m-am întrebat oare câţi sunt la fel ca şi mine care nu au auzit de el până atunci. Câţi arădeni ştiu că Mihai Botez e cel care a introdus acest sport în peisajul sportiv românesc? Că Aradul este leagănul judo-ului din ţara noastră?

Întotdeauna fotbalul şi UTA îşi vor lua cea mai mare parte a interesului şi a meritelor în acest oraş. Pentru că aşa suntem noi, ca şi naţie. Dar, am avut alături de noi un om care a pus bazele unui sport practicat de mii de români. Şi, din câte am înţeles de la cei din jurul dânsului, nu a fost niciodată apreciat atât cât ar trebui de comunitatea arădeană. Aşa suntem noi, ca şi naţie, niciodată nu ne apreciem valorile decât atunci când nu mai sunt. Dar, în Arad, nici acest lucru nu se întâmplă. Autorităţile locale au promis, la decesul lui Mihai Botez, că vor realiza un bust al acestuia, vor numi o stradă în Arad după numele său şi vor realiza chiar şi un muzeu. Bineînţeles, totul a rămas la statutul de promisiuni. Probabil, dacă Mihai Botez şi-ar fi făcut un ONG prin care să toace bani publici, treaba ar fi stat altfel. Aşa că rămâne cum am stabilit, ne călcăm în picioare valorile.