Pentru unii o veste bună, pentru alții mai puțin, cert este că după aproape două luni de ploi și de vijelii, vara își intră, în sfârșit, în drepturi.
Temperaturile au început să crească încă de săptămâna trecută, iar în următoarea perioadă vor depăși, zilnic, 30 de grade Celsius.
În Arad vom avea astăzi 33 de grade în timpul zilei și 20 pe timpul nopții, instalându-se încet canicula. De marți până vineri inclusiv se vor înregistra temperaturi cuprinse între 30 și 33 de grade Celsius, resimțindu-se chiar mai mult la soare.
Meteorologii anunță că nu va ploua în cursul acestei săptămâni, deci arădenii vor avea vreme numai bună pentru plajă.
Lasă un comentariu