Cutremurul din Nepal a provocat schimbări geologice majore în ţară, afectând și lanţurile muntoase din apropiere. Potrivit specialiştilor, capitala Kathamandu s-a înălţat cu un metru, în timp ce, cel mai înalt vârf din lume, Everest, a devenit mai mic cu 2,5 centimetri în urma cataclismului natural.
Noile informaţii – publicate de Discovery – vin de la radarul Sentinel, care a trecut peste zona afectată. Cercetătorii susțin că, potrivit primelor date, o regiune de 120 de kilometri şi lungă de 50 de kilometri a fost înălţată cu un metru în timpul cutremurului din Nepal. Punctul care s-a înălţat cel mai mult s-a aflat la 17 kilometri de capitala statului, Kathmandu.
Imaginile radar arată că lanţul Himalaya continuă să crească cu un centimetru în fiecare an, datorită coliziunii tectonice dintre placile indiană şi euroasiatică.
18 alpinişti au murit pe Everest, în urma avalanșelor declanșate de cutremurul din Nepal, dintre care patru erau cetăţeni americani. Operaţiunile de salvare de pe munte i-au vizat mai întâi pe cei aflaţi la altitudinile cele mai ridicate. Pe rând, aceştia au fost coborâţi la tabăra de bază, aflată la poalele Everestului, de unde încep traseele de escaladare a celui mai înalt munte din lume.
Echipajele celor trei elicoptere care au primit această misiune au zburat non-stop duminică, luni şi marţi, reuşind să coboare de pe munte 180 de alpinişti. Printre aceştia s-au numărat şi cei doi români Justin Ionescu şi Zsolt Torok, care se aflau în tabăra aflată la 6.000 de metri altitudine.
Autorităţile nepaleze au decis să folosească elicopterele pentru a se ajunge la satele izolate.
Foto: nbcnews.com
Lasă un comentariu