Festivalul care a reușit să bucure sute de mii de gurmanzi și să câștige popularitate foarte repede în 2016 va ajunge anul acesta în 9 orașe din România. Street FOOD Festival pune la încercare apetitul gurmanzilor din Oradea, Iași, Sibiu, Arad, Cluj-Napoca, Brașov, Alba-Iulia, Timișoara și Bacău în perioada Mai – Septembrie 2017 cu sute de rețete delicioase din întreaga lume.
Street FOOD Festival a debutat în 2016 la Cluj-Napoca unde peste 50.000 de gurmanzi au luat cu asalt Aleea Stadionului și au încercat rețetele chefilor prezenți. Au urmat apoi Iași, Oradea și ediția specială de Crăciun care au adus în perimetrul festivalului alte câteva zeci de mii de pofticioși și sute de rețete și bunătăți de luat acasă. Burgerii savuroși, deserturile colorate și tradiționalele sandwich-uri reprezentative pentru fenomenul street-food s-au alăturat mâncării cu specific mexican, mediteranean, românesc, maghiar sau italian și au creat împreună o poveste delicioasă care merită spusă mai departe.
„Abia am așteptat să revenim cu vești proaspete și extrem de…bune. După debutul din 2016 am primit numeroase mesaje de la oameni din toată țara dar și din partea autorităților din diferite orașe care ne invitau și în orașele lor. Am analizat toate posibilitățile și am decis ca în 2017 să organizăm Street FOOD Festival în 9 orașe din România. Edițiile vor debuta în luna Mai la Oradea de unde vom porni mai apoi, însoțiți de bunătățile Street FOOD Festival, și în alte 8 orașe din România. Street FOOD Festival 2017 se va încheia din nou acasă, la Cluj, în Decembrie cu o nouă ediție Christmas Goodies. Vom avea alături de noi peste 50 de vendori și vom propune publicului diverse activități, de la Workshop-uri tematice, la Kids Zone, Cinema Outdoor și concerte live. Vom continua și inițiativele de activare a comunităților începute în 2016: combaterea fenomenului Food-Waste și acordarea de ajutor persoanelor nevoiașe prin intermediul acțiunii <Share a Meal>. Bigger, better, tastier, așa arată anul 2017 pentru noi”, a declarat Nely Borza, Project Manager Street Food Festival.
Toți gurmanzii care doresc să participe la evenimentele Street FOOD Festival 2017 sunt invitați să își noteze în calendar următoarele date:
- 18 – 21 mai – Oradea, Piața Unirii
- 25 – 28 mai – Iași, Grădina Ansamblului Palas
- 1 – 4 iunie – Sibiu, Piața Albert Huet
- 15 – 18 iunie – Arad
- 6 – 9 iulie – Cluj-Napoca, Aleea Stadionului
- 24 – 27 august – Brașov
- 31 – 3 septembrie – Alba Iulia
- 7 – 10 Septembrie – Bacău
- 21 – 24 septembrie – Timișoara
Lasă un comentariu