Tinerii vor putea beneficia de stagii profesionale plătite care să îi ajute la ocuparea rapidă a unui loc de muncă după adoptarea unui nou proiect legislativ depus spre aprobare în Parlament, informează deputatul Claudia Boghicevici.
Claudia Boghicevici, membră în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială, este co-inițiatoarea unui proiect legislativ prin care tinerii să poată beneficia de stagii profesionale plătite și care să îi ajute în acumularea experienței necesare ocupării unui loc de muncă.
Proiectul vine să reglementeze modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 și 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învățământ sau au finalizat o formă de învățământ, pentru a facilita tranziţia între şcoală şi piaţa muncii. Proiectul de lege este astfel gândit încât derularea stagiilor de practică să fie atât în interesul stagiarului, cât și în avantajul organizatorului. Propunerile au venit ca urmare a consultărilor cu mediul asociativ studențesc.
„Este vorba de o soluție win-win de care vor beneficia atât tinerii în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorii. În ceea ce privește beneficiile pentru stagiari sau interni, aceștia vor avea parte aproape de acelaşi tratament ca un angajat, în cadrul colaborării semnându-se un contract de stagiu- contractul individual de muncă de tip particular. Pentru munca prestată, stagiarul primește o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) și 12 luni (perioada maximă). La sfârșitul perioadei de stagiu, stagiarul poate primi un certificat și i se poate recunoaște experiența dobândită, ca vechime în muncă, fără a reprezenta stagiu de cotizare potrivit legii. De asemenea, una din cele mai importante prevederi are legii prin care este reprezentat interesul stagiarului este cea privitoare la atribuțiile de serviciu care pot fi alocate unui stagiar. Ele trebuie clare și stabilite astfel încât să corespundă pregătirii sale teoretice şi care să îl ajute în achiziţionarea abilităţilor şi competenţelor practice specifice profesiei/meseriei pentru care face stagiul. În ceea ce privește organizatorii acestor stagii, aceștia vor beneficia de forță de muncă, a cărei remunerare poate fi subvenționată de la bugetul de stat. Astfel, organizațiile care intră sub incidența Art.17 alin.(2) lit. a) şi lit.b), din «LEGEA nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru somaj şi stimularea ocupării forţei de muncă», beneficiază de drepturile prevăzute de art.79-81 din actul normativ menţionat privind subvenţionarea locului de muncă pe perioada stagiului profesional, dar nu mai mult de 12 luni, în anumite limite bugetare. Remunerarea stagiarului de către angajator, conform Legii 76, nu este considerată salariu şi nu poate fi asimilată salariului din punctul de vedere al contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale de stat şi de şomaj, cu excepția asigurărilor de sănătate ce vor fi plătite pe toată durata stagiului de către organizația gazdă. Prin urmare, spre deosebire de practica universitară solicitată de facultate și care este menită să ajute la verificarea şi sedimentarea cunoştinţelor teoretice, stagiul profesional (internship-ul) este experienţa reală din câmpul muncii”, a explicat Claudia Boghicevici cele mai importante prevederi ale propunerii legislative.
Lasă un comentariu