Tenismanul Marius Copil, locul 194 ATP, s-a calificat pentru prima oară în carieră în turul doi la un turneu de Grand Slam, el reuşind această performanţă, marţi, la Australian Open, după ce a trecut de spaniolul Pablo Andujar, locul 43 mondial.
Copil, venit din calificări, s-a impus în trei seturi, cu scorul 6-2, 6-2, 7-5, după două ore şi patru minute de joc.
În turul doi, Copil îl va întâlni pe elveţianul Stan Wawrinka, numărul 4 mondial, şi deţinătorul titlului, care a trecut în runda inaugurală de turcul Marsel Ilhan, scor 6-1, 6-4, 6-2.
Marius Copil şi Stan Wawrinka s-au mai întâlnit o singură dată până acum, în 2013, în primul tur la Mastersul 1000 de la Madrid, când elvețianul s-a impus.
Lasă un comentariu