Nimeni nu se aştepta la agresivitate din partea tenismenei Simona Halep, dar iată că faptele dovedesc contrariul.
Românca a învins-o în această dimineață pe Flavia Pennetta, din Italia scor, 6-3, 7-5.
Simona Halep le-a explicat fanilor prezenţi pe arena centrală a complexului de tenis din Crandon Park ce s-a schimbat în evoluţia ei de la ultima întâlnire cu Flavia Pennetta, din 2013, precizând că acum este mai agresivă, are mai multă încredere şi crede că poate câştiga fiecare meci. „Sunt mai agresivă acum, am mai multă încredere”, a spus jucătoarea româncă după meciul contra Flaviei Pennetta.
„A fost un meci foarte greu, ea este o mare jucătoare. În al doilea set, am fost condusă cu 2-5 şi mi-am spus că joc slab, sunt foarte nervoasă şi trebuie să-mi relaxez corpul. Am intrat pe teren mai agresivă şi am lovit mingea mai adânc. Am încercat totul şi în final am câştigat. Sunt foarte fericită. Mi-aduc aminte un meci împotriva ei, la US Open, când m-a învins în turul al patrulea. Am fost foarte dezamăgită că am pierdut acel meci. Este o jucătoare dificilă, loveşte puternic şi e greu să joci împotriva ei. Atunci eram mai mult în spatele terenului, acum sunt mult mai agresivă, am mai multă încredere şi cred că am şanse la fiecare meci. Lupt şi vreau să câştig fiecare meci”, a declarat Simona Halep.
Calificarea în sferturi la Miami este recompensată cu un premiu de peste 100.000 de dolari şi cu 215 puncte WTA.
Partida a durat o oră şi 31 de minute şi, la finalul întâlnirii, Halep a obţinut a 13-a victorie consecutivă în circuitul WTA.
Anterior, Halep, 23 de ani, şi Pennetta, 33 de ani, s-au mai întâlnit de trei ori şi de fiecare dată s-a impus sportiva italiană. Ultimul lor meci a fost la ediţia 2013 a US Open, în faza optimilor de finală, iar scorul a fost de 6-2, 7-6 (3).
Sportiva din România, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3 s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open.
În faza următoare Simona va juca împotriva jucătoarei americane Sloane Stephens, locul 45 WTA, supranumită „Mini Serena”. Scorul întâlnirilor directe între Halep şi Stephens este egal, 2-2, românca impunându-se în ultimul meci, cu scorul de 6-4, 6-3, în optimile de finală ale French Open, ediţia 2014.
Sursa: Digi 24
Banc?