Legea care permite unei categorii de români să primească bani de la stat intră în vigoare începând cu data de 31 mai.
Astfel, părinții vor putea cere bani pentru bone, conform Legii 35/2020 , publicată în Monitorul Oficial, la 1 aprilie.
Aceasta prevede că pot cere ajutor financiar părinții care au copii mai mici de 6 ani, care nu se duc nici la creșă, nici la grădiniță.
Se pot încadra persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară și au venitul net pe membru de familie de cel mult 3.500 de lei.
Nu vor putea beneficia de acest ajutor părinții care au refuzat un loc la creșă/grădiniță, dacă și-au retras copilul din aceste instituții sau dacă au restanțe la plata impozitelor pe clădire, teren, mașină.
„Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:
a) până la 2.100 lei – 710 lei;
b) de la 2.101 lei până la 2.500 lei – 550 lei;
c) de la 2.501 lei până la 3.000 lei – 390 lei;
d) de la 3.001 lei până la 3.500 lei – 250 lei”, se arată în lege.
Acte necesare:
– Cerere pentru acordarea ajutorului;
– O copie a documentului de identitate al părintelui care cere ajutorul;
– O copie a certificatului de naștere al copilului/copiilor pentru care se cere ajutorul;
– Copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor (dacă e cazul);
– Copia documentului în baza căruia se desfășoară activitatea de bonă (contractul individual de muncă al bonei, ce este încheiat cu firma care a angajat-o să presteze serviciile, sau documentul din care reiese că bona lucrează ca persoană fizică autorizată), spun avocații;
– Adeverințe privind veniturile nete realizate în ultimele șase luni de membrii familiei, eliberate de angajator ori de Fisc. Sau, în cazul persoanelor care desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, trebuie declarația fiscală; în cazul șomerilor, e nevoie de documentele de la agenția teritorială de ocupare a forței de muncă din care reiese calitatea de șomer și faptul că n-au refuzat locuri de muncă.
Lasă un comentariu