Pe lângă liberele legale de care se bucură toți angajații din România pe parcursul unui an, anumiți salariați vor avea parte de încă o zi liberă conform unui proiect legislativ care a fost adoptat marți de Camera Deputaților.
Beneficiarii acestei inițiative legislative sunt cei din sectorul feroviar.
De altfel, este a doua oară când Parlamentul se pronunță asupra aceluiași proiect de lege, după ce el fusese adoptat anterior, însă trimis de președintele României pentru o reexaminare.
Cu toate acestea, anul trecut, Senatul a dat vot favorabil proiectului, ignorând obiecțiile președintelui, iar în prezent deputații au făcut același lucru, exprimând votul final.
Această măsură se regăsește în Proiectul de lege privind statutul personalului feroviar, un document care a fost adoptat de Senat la finalul anului 2019 și care marți a primit votul final în Camera Deputaților.
În prezent, proiectul de lege a fost adoptat de Parlament în aceeași formă și urmează a fi trimis la președintele Klaus Iohannis spre promulg.
Lasă un comentariu