Personalul angajat pe ambulanță va beneficia de pensii speciale. Acestea vor reprezenta 80% din media salariilor brute realizate, inclusiv sporurile legale din ultimele 12 luni lucrate.
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează statutul personalului din serviciile de ambulanţă.
Acesta beneficiază de pensie specială de serviciu după activitate în domeniu de cel puţin 20 de ani sau la vârsta de 57 de ani, însă, poate fi menţinut în serviciu până la împlinirea vârstei de 60 de ani.
„De pensia specială de serviciu poate beneficia şi personalul profesionist operativ de intervenţie care îndeplineşte condiţia de vârstă de 57 de ani, dar cu o vechime în activitatea operativă cuprinsă între 15-20 de ani. În acest caz, cuantumul pensiei va fi micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 19, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea stabilită”, se arată în lege.
Personalul profesionist operativ de intervenţie care la data împlinirii vârstei de 57 de ani nu îndeplineşte condiţiile de vechime pentru acordarea pensiei speciale de serviciu beneficiază de pensie la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Proiectul de lege mai prevede că personalul operativ de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov este personal contractual, poartă uniformă specifică, exercită atribuţii stabilite de lege pentru aceste unităţi strategice şi face parte din sistemul naţional de asistenţă publică integrată de urgenţă.
Personalul este format din medici, asistenţi medicali, ambulanţieri/şoferi autosanitară şi operatori registratori de urgenţă care deţin specialităţile şi pregătirea cerute de lege. Statutul special este conferit de obligaţiile, riscurile deosebite şi intervenţia contra-cornometru în salvarea de vieţi.
Proiectul prevede că personalul din serviciile de ambulanţă răspunde disciplinar, civil şi penal, pentru felul în care îşi execută atribuţiile de serviciu şi beneficiază de drepturi compensatorii acordate pentru condiţiile speciale şi riscurile pe care le implică exercitarea profesiilor.
Proiectul de lege mai prevede că personalul de pe ambulanţe trebuie să participe cel puţin o dată pe lună la simulări de accidente colective, calamităţi şi dezastre, concursuri între echipaje, iar activitatea şi conduita acestora sunt evaluate o dată pe an.
Personalul de pe ambulanţe poate să refuze plecarea în misiune dacă constată nereguli la ambulanţe, starea sau pregătirea necorespunzătoare a membrilor echipajului, lipsa medicaţiei minime obligatorii, lipsa materialelor de protecţie sau orice nereguli care ar putea pune în pericol siguranţa misiunii.
Totodată, personalul de pe ambulanţe nu poate să exprime public opinii contrare intereselor României, opinii sau preferinţe politice la locul de muncă, să adere la secte, organizaţii religioase sau alte organizaţii interzise de lege, să participe la demostraţii, mitinguri, proteste, greve sacă nu se asigură cel puţin 30% din capacitatea de intervenţie.
Lasă un comentariu