Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest şi Primăria Municipiului Arad au semnat astăzi contractul prin care va fi asigurată finanţarea pentru opt tramvaie noi, modernizarea altor 20 de tramvaie din parcul auto actual şi lucrări de infrastructură pentru calea de rulare.
Este vorba despre proiectul „Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad – Traseu Strada Pădurii, între Strada Abatorului și Strada Condurașilor”, care va beneficia de 21,02 milioane euro finanțare nerambursabilă prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, dedicată municipiilor reședință de județ.
Obiectivul proiectului este dezvoltarea unui sistem de transport public de călători atractiv și eficient, prin achiziția de material rulant nou și modernizarea celui existent, astfel încât să se reducă deplasările cu maşina personală şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon.
Proiectul prevede achiziționarea a 8 tramvaie noi, eficiente energetic, de capacitate medie, modernizarea a 17 tramvaie seria GT6 și 3 tramvaie seria GT8, respectiv achiziționarea unui sistem electronic de taxare (e-ticketing) şi de management al traficului – panouri de informare, sistem de localizare automată a vehiculelor (AVLS) și managementul flotei, camere CCTV la bord şi un sistem acustic de informare a călătorilor la bord.
De asemenea, va fi reabilitată linia cale de tramvai și rețeaua aeriană de contact aferentă pe o lungime de 3,2 kilometri.
Semnatarii contractului au fost domnul Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad, şi domnul Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, Organism Intermediar pentru Regio-POR 2014-2020 în Regiunea Vest.
Investiţia este complementară altor proiecte cuprinse în Strategia de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Arad (SIDU) și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Muncipiului Arad (PMUD), cum ar fi proiectul „Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și str. Stefan cel Mare”, care se află în etapa de contractare.
Valoarea totală a proiectului este de 117.661.387,24 lei, din care 99.463.913,32 lei finanţare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 28 de luni.
Proiectul este finanţat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Lasă un comentariu