Florin Tripa, deputat al PSD Arad, anunță faptul că Moneasa beneficiază acum de o nouă şansă de a renaşte, în urma eforturilor guvernamentale de revitalizare a sectorului balneoclimateric românesc.
Executivul promovează astfel un program naţional, ca parte a politicilor economico-bugetare şi financiare ale statului român, asigurând toate resursele bugetare necesare dezvoltării şi modernizării printr-o schemă de ajutor de minimis, susține Tripa.
„Vestea cea bună a sosit vineri, când Guvernul a decis printr-un memorandum acordarea unui ajutor nerambursabil, respectiv grant, în proporţie de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile. El se acordă până la maxim 200.000 de euro, pentru cheltuielile ce privesc activităţile economice şi îi vizează în principal pe investitorii din sectorul privat. Partea pozitivă este că programul este aplicabil încă din acest an şi se va derula până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire. Nu pot să nu întrevăd oportunităţi excelente pentru Moneasa, staţiune balneară de interes naţional şi simbol de forţă al judeţului Arad. Este şi un semnal pozitiv pentru agenţii economici, care astfel pot pune umărul la renaşterea staţiunii cu sprijin guvernamental. Este exact ceea ce îi sfătuiesc, să prindă curaj, să dezvolte iniţiativă şi să investească în Moneasa”, spune Florin Tripa.
„Fără niciun dubiu, măsura adoptată va contribui la dezvoltarea sectorului turistic balnear, precum şi la valorificarea potenţialului în domeniu şi la identificarea mijloacelor de promovare a factorilor naturali de cură utilizaţi în staţiunile de profil. Focusul nostru rămâne Moneasa şi doresc ca aceste rânduri să constituie o încurajare şi o provocare stimulativă pentru investitori”, conchide Florin Tripa, deputat social-democrat de Arad.
Lasă un comentariu