Românii pot câștiga de acum sute de euro, stând aproape degeaba și folosind doar telefonul mobil, în țară sau în afara țării.
Tot ce trebuie să facă aceștia este să folosească programul de recomandări „Invită un prieten” al unei platforme de transferuri internaționale de bani.
Programul de recomandări „Invită un prieten” derulat de TransferGo, compania de transferuri internaţionale de bani, generează în medie 440 euro pe lună pentru un utilizator, potrivit celor mai recente date ale companiei.
Mai mult, programul TransferGo se bucură de popularitate atât în rândul românilor din ţară, cât şi a celor din străinătate, peste 50.000 de români înscriindu-se, până în prezent, pentru a beneficia de recompensele oferite la recomandarea aplicaţiei TransferGo către rude, prieteni sau cunoscuţi.
De asemenea, compania a raportat o creştere de 30% de la an la an a ratei de înscriere a românilor în acest program, trendul ascendent fiind înregistrat în rândul ambelor tipuri de utilizatori români. Totodată, din utilizatorii noi, veniţi prin intermediul programului „Invită un prieten”, cel puţin jumătate devin utilizatori fideli şi fac transferuri în mod regulat prin TransferGo , datorită avantajelor serviciului, precum rapiditatea sau comisioanele mici plătite.
„În urmă cu câţiva ani, când am lansat acest program, l-am gândit ca pe o metodă de a ne recompensă utilizatorii care ne apreciază şi care au implusul de a ne recomandă aplicaţia mai departe prietenilor lor. Având în vedere feedback-ul extrem de pozitiv primit, am făcut mai multe ajustări ale programului, crescând suma pe care o primeşte cel care face recomandarea, făcând mai avantajoase condiţiile necesare pentru primirea recompensei, iar din decembrie anul trecut am facut schimbarea de la 10/10 la 20/0, motivându-i pe cei interesaţi să ni se alăture ” afirmă Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer, TransferGo.
Pentru a lua parte la programul de recomandări, utilizatorul trebuie să trimită codul său unic de invitaţie către un prieten. Codul se regăseşte în secţiunea „Invitaţie” din contul de pe platforma online sau din aplicaţie. Acesta se poate distribui printr-un mesaj text sau prin intermediul serviciilor de mesagerie sau al platformele de socializare.
Cel care primeşte codul trebuie să îl copieze şi să îl introducă în câmpul dedicat, la momentul la care îşi creează cont pe platforma web sau în aplicaţia TransferGo. După ce proaspătul utilizator s-a înregistrat cu codul de invitaţie şi a efectuat un transfer de 60 euro între 2 monede diferite (spre exemplu euro – lei sau lei – euro), cel care l-a invitat primeşte o recompensă de 22 euro. Recompensa este adăugată automat în contul de utilizator TransferGo, în secţiunea „Invitaţie”, de unde trebuie colectată personal pentru a fi transferată în contul bancar al utilizatorului, în termen de 5 zile lucrătoare. Nu există o limită impusă de recomandări pentru a beneficia de recompensele programului
Lasă un comentariu