Vești proaste pentru băutorii de BERE! Ce se află de fapt în sticle și doze

Vești proaste pentru băutorii de BERE! Ce se află de fapt în sticle și doze

Asociația Pro Consumatori  a analizat conţinutul a 100 mărci de bere ambalate în sticlă de sticlă şi comercializate în marile structuri comerciale. Ceea ce au descoperit este de necrezut!

Produsele analizate au un nivel alcoolic între 0% și 10% volum. În privința țării de origine a produselor analizate a reieșit că: 30% dintre produse sunt fabricate în România, 20% în Belgia, 17% în Germania, 8 % în Cehia, 6% în Marea Britanie, 6 % în Spania, câte 2% în Franţa, Italia, Mexic şi Scoţia, respectiv câte 1 % în Irlanda, Polonia, Turcia, Grecia şi Moldova.

-Berile cu mai mult de 5% alcool etilic au adaos de alcool alimentar. Berea, după fermentare naturală ajunge la maxim 5% alcool.

-Două caracteristici merceologice trebuie să fie nelipsite în descrierea unei categorii de bere: conținutul de alcool etilic (exprimat în % vol.) și concentrația mustului primitiv (extractul primitiv – Ep, în %).

-Mențiunea „A se feri de temperaturi ridicate și îngheț” este neclară pentru consumator și nu-l poate ajuta pe acesta în privința identificării temperaturii de păstrare a acestui produs. În tratatele de specialitate se recomandă ca produsele de acest tip să fie păstrate la temperaturi situate peste temperatura de îngheț, dar nu mai mari de 24 grade Celsius și ferite de razele solare.

-Doar 65% dintre produsele analizate au pe ambalaj mesaje de responsabilitate socială de tipul ”Nu consuma alcool în timpul sarcinii” sau alte tipuri de pictograme prin intermediul cărora să se atragă atenția în privința interzicerii consumului acestui produs de către anumite categorii de consumatori care nu au vârsta sau starea medicală adecvată unui astfel de consum.

-Ingredientele cu potențial alergen nu sunt, pe eticheta anumitor produse, evidențiate în mod clar, conform legislației în vigoare, existând riscul ca unii consumatori alergici la anumite substanțe din compoziția acestor produse să aibă probleme de sănătate în urma consumului. De exemplu drojdia, ea provoacă alergii la unele persoane, şi, în acelaşi timp, irită tractul digestiv, făcându-l mai permeabil la proteinele nedigerate din hrană. Acest lucru sporeşte posibilitatea dezvoltării unei reacţii alergice la orice şi de aceea unele persoane se simt cel mai rău când consumă alimente la care sunt alergice.

La finalul studiului s-a sesizat că numai două din 10 beri respectă legea germană a purităţii berii.

Berea este plăcută românilor în sezonul cald când o beau «ca pe apă»! Căldura şi starea de dezinhibiţie ulterioară, ne fac neatenţi la eticheta produsului. Întotdeauna sugerez pacienţilor mei să citească cu atenţie eticheta întrucât, de multe ori, în sticlă nu este ceea de e scris pe etichetă. Berea este considerată «pâinea lichidă» din cauza cantităţii mari de carbohidraţi. Dacă vom citi cu atenţie eticheta şi termenul de valabilitate vom identifica suc din fructe, sirop de glucoză, zahăr, precum şi o întreagă salbă de E-uri cum ar fi acidul citric folosit pentru a reduce pierderea în exces a zahărului din orz şi acid tartric ca regulator de aciditate. Bineînţeles că există şi efecte adverse cum ar fi dureri musculare, somnolenţă, greaţă, vărsături şi alte tipuri de tulburări gastroduodenale. Dragii mei, puteţi consuma la modul recreaţional câte o bere, dar citiţi eticheta produsului şi termenul de valabilitate! Alcoolul se consumă la o oră distanţă de masă şi nu mai mult de 1-2 ori pe săptămână pentru a rămâne cu titlul de aliment!, a declarat Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică.

Studiul complet, pe site-ul APC: http://www.apc-romania.ro/ro/i-numai-2-din-10-beri-respecta-legea-germana-a-puritatii-berii/NjIwLTI.html

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.