Cadrele didactice urmau să primească o mărire de salariu în această toamnă. Potrivit unei noi inițiative legislative, acest lucru nu se va mai întâmpla.
Cei din învățământ așteptau, de la 1 septembrie, restul creșterilor la salariile de bază, dar acest lucru a fost amânat pe anul viitor.
„Se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021”, se spune în Proiectul de OUG, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Lasă un comentariu