Veşti PROASTE pentru elevi! Ministerul Educaţiei aduce schimbări RADICALE

Veşti PROASTE pentru elevi! Ministerul Educaţiei aduce schimbări RADICALE

Ministerul Educației a transmis un ordin prin care se cere ca media minima de la Evaluarea Națională să fie de cinci, altfel, începând cu anul viitor, elevii nu vor mai fi admiși dacă nu ândeplinesc acest criteriu.

Elevii de clasa a VIII-a care nu promovează Evaluarea Națională vor fi înscriși automat la școli profesionale.

Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul Evaluării Naționale pe anul școlar 2019-2020, acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 712/29 august 2019 și în secțiunea dedicată pe edu.ro.

Elementul de noutate îl aduce modalitatea de soluţionare a contestaţiilor:

În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluarea inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații.

 

Calendar Evaluare Naţională 2019-2020:

-2-5 iunie 2020: Înscrierea pentru participarea la Evaluarea națională

-15 iunie 2020: Limba şi literatura română

-17 iunie 2020: Matematică

-18 iunie 2020: Limba şi literatura maternă

-22 iunie 2020: Afișarea primelor rezultate

-27 iunie 2020: Afișarea rezultatelor finale, după contestații

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.