VEȘTI PROASTE pentru șoferi! S-au MAJORAT AMENZILE

VEȘTI PROASTE pentru șoferi! S-au MAJORAT AMENZILE

Noile reglementări ale Codului Rutier pentru anul 2020 aduc un val de majorării ale contravențiilor.

Nu de puține ori au fost momentele în care, fie din neatenție, greșeală, sau chiar s-a uitat verificarea valabilității permisului de conducere și, nu de puține ori, ne-am trezit târziu, constatând că am circulat cu el expirat.

După noile modificări aduse la Codul Rutier pentru anul în curs, cuantumul amenzilor, chiar și pentru această infracțiune, s-a mărit, încadrându-se la clasa a treia de sancțiuni.

La acest capitol este specificat că dacă cineva conduce un autovehicul sau tractor agricol se sancţionează cu de la 6 la 8 puncte-amendă.

Valoarea totală a amenzii, după noile reglementări, ajunge la  1160 de lei, dar se poate plăti fie 435 de lei în 15 zile lucrătoare sau 870 de lei, dacă primesc 6 puncte de amendă, fie 580 de lei în 15 zile lucrătoare.

  • Clasa I – aici se încadrează amenzile între 2 şi 3 puncte, 29 de lei sau 435 de lei,
  • clasa a II-a – sunt prevăzute amenzile între 4 şi 5 puncte de amendă,
  • clasa a III-a – aici se încadrează şi sancţiunea pentru conducere cu permisul auto expirat, este prevăzută cu amenzi între 7 şi 8 puncte, suma fiind între 870 de lei şi 1160 de lei,
  • clasa a IV-a – aici intrăt amenzile de la 9 la 20 de puncte de amendă, contravaloarea lor fiind între 1305 şi 2900 de lei,
  • clasa a V-a – aplicabilă doar pentru persoanele juridice prevede amenzi de la 21 la 100 de puncte de amnde, între 3.045 la 14.500 de lei.
  1. cea care a scris acest articol e agramata. cum poti sa nu sti limba romana , jurnalist fiind?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.