Sâmbătă, de la ora 15,30, s-a desfășurat meciul dintre favorita de pe Crișul Alb, ACS Crișul Chișineu Criș, și mult mai experimentata ASC Corona 2010 Brașov, încheiat cu scorul 31 – 29.
Fetele de la Chișineu-Criș au început meciul foarte bine, au arătat ca joacă doar pentru victorie, iar după primele minute tabela arăta 4 – 0. Corona a încercat marea cu sarea dar scorul la pauză a fost net superior Crișului, 19 – 13. Sub comanda antrenoarelor Mihaela Cherecheș și Florica Boldor, fetele au făcut unul dintre cele mai bune meciuri din întreg sezonul competițional. Lupta și dorința de victorie s-a putut citi pe fața fiecărei jucătoare.
Fanii prezenți în tribune s-au arătat mulțumiți de meci, scor și de evoluția întregii echipe. La final, fetele au sărbătorit atât victoria împotriva brașovencelor, cât și ziua managerului – jucător, Lucreția Vartolomei.
Lasă un comentariu