Mascații au intervenit într-un apartament, într-un caz de proxenetism, chiar în momentul în care trei tinere făceau videochat erotic pentru un client.
Întreaga scenă cu intervenția polițiștilor a fost filmată de client și a ajuns apoi pe canalele de știri și pe rețelele de socializare.
În acest caz, polițiștii anchetează un tânăr de 21 de ani, care ar fi fost capul afacerii și ar fi profitat de fete, unele dintre ele minore.
„La data de 01.04.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vârstă de 44 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2019 – februarie 2020, inculpatul a recrutat două minore, în vârstă de 14 ani, respectiv 15 ani, și, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, le-a constrâns să practice prostituția în folosul său, în diferite apartamente închiriate în regim hotelier, pe raza municipiul Iași.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a constat faptul că inculpatul se ocupa de postarea de anunțuri pe diferite site-uri de profil, în vederea atragerii de clienți, închiria diferite apartamente, în regim hotelier, şi ocazional, transporta victimele la imobilele clienților pentru a întreține raporturi sexuale contra cost.
Banii obținuți din practicarea prostituției erau însușiți în totalitate de către inculpat”, arată anchetatorii.
Video: YouTube/ Daniel Albu
[…] post VIDEO: Adolescente, surprinse de mascați în timpul unei partide de VIDEOCHAT EROTIC appeared first on […]