Anthony Kulkamp Dias este un angajat bancar brazilian în vârstă de 33 de ani care a fost diagnosticat în urmă cu câteva luni cu tumoră pe creier, după ce ajunsese să se bâlbâie și să uite lucruri. Tânărul devenise incapabil să-și mai amintească lucruri simple, așa că a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru extirparea tumorii.
Pacientul a cântat la chitară, pe durata operației, o procedură recomandată pentru evitarea alterării funcţiilor cerebrale fundamentale. Dias s-a străduit să rămână conştient în timpul intervenţiei complicate, interpretând o melodie proprie, dedicată fiului său şi celebra piesă „Yesterday”, a formaţiei The Beatles. Apoi, el a cântat şi mai multe piese tradiţionale braziliene.
Menținerea în stare trează a pacienților în timpul intervenției chirurgicale este un efort de pionierat, care permite medicilor să întrețină un dialog cu pacientul, să-i pună întrebări și să primească răspunsuri pentru a-i putea monitoriza abilitățile cognitive.
Cea mai grea muncă este administrarea anestezicului, care trebuie să fie dozat la niveluri în care pacienții să suporte durerea.
Intervenţia chirurgicală a fost una complicată și a avut loc în Spitalul Nossa Senhora de Conceição, situat în statul brazilian Santa Catarina.
SURSA: nydailynews.com
În Brazilia poți vedea asa ceva ca la noi în România nici nu începe bn operația și ai și murit dar sa mai cânți. Dor sa ți cânți înainte de moarte ca sa mori cu muzica