Trei persoane au murit, iar alte două au fost transportate la spital după ce un TIR a derapat într-o curbă şi a lovit în plin un microbuz care circula regulamentar. Accidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, pe DN1, între Sibiu și Sebeș, din cauza inconștienței șoferului autotrenului.
În microbuz se aflau şoferul şi patru români care se întorceau din Italia pentru a petrece sărbătorile la Iaşi, alături de familii. Şoferul şi doi dintre pasageri au murit pe loc, alte două persoane fiind transportate în stare gravă la spital.
Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că vinovat de producerea accidentului este şoferul TIR-ului care nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic şi într-o curbă periculoasă, a pătruns pe contrasens şi a tamponat frontal microbuzul în care se aflau cinci persoane. La testarea cu aparatul etilotest a ieşi la iveală şi faptul că şoferul TIR-ului consumase băuturi alcoolice înainte să urce la volan, alcoolemia sa fiind de 0,60 ml per litru alcool pur în aerul expirat.
Circulaţia pe DN1 a fost întreruptă pentru mai multe ore, traficul reluându-se abia marţi dimineaţă.
Lasă un comentariu