Jihadiștii de la Statul Islamic au publicat un material video cutremurător, în care un copil execută cu sânge rece un ostatic al teroriştilor.
Călăul (care nu pare a avea mai mult de zece ani) îl împuşcă mortal pe Muhammad Said Ismail Musallam, un spion capturat în Siria anul trecut de jihadiști, relatează Daily Mail.
Prizonierul, în vârstă de 19 ani, apare în genunchi în faţa unui luptător jihadist, iar apoi este împuşcat în cap de un băiat ce nu pare a avea mai mult de zece ani.
Clipul are o grafică bună şi are chiar fundal sonor, fiind mult mai avansat din punct de vedere tehnic decât precedentele materiale video distribuite de jihadiști.
Înregistrarea debutează cu Musallam, care povesteşte modul în care a fost recrutat de către un vecin care a lucrat pentru poliţia israeliană. Prizonierul priveşte calm spre cameră şi declară că a fost abordat de un vecin israelian care i-a cerut să lucreze pentru serviciile de informaţii. Ostaticul spune că atât tatăl, cât şi fratele său l-au încurajat să devină spion. „În acel moment am ştiut că ei înşişi sunt spioni”, spune Musallam.
În continuare, el descrie modul în care a fost instruit, într-o tabără din Ierusalim, să folosească arme şi să reziste tehnicilor de interogare brutale, înainte de a fi trimis în Siria într-o misiune.
Adolescentul precizează că i s-a spus să se infiltreze printre teroriştii de la Statul Islamic şi să furnizeze informaţii referitoare la depozitele de arme, tabere de antrenament şi membri palestinieni ai grupării teroriste. Musallam povesteşte cum a intrat în Turcia, după care a trecut ilegal graniţa în regiunea controlată de jihadiști.
Prizonierul vorbeşte şi despre modul în care a fost prins şi interogat de jihadiști, care au început să aibă bănuieli în momentul în care a părăsit o casă de oaspeţi pentru a da un telefon tatălui său. Apoi, în timpul interogatoriului, a recunocut că este spion israelian. Musallam îşi îndeamnă, apoi, tatăl şi fratele, pe care îi învinovăţeşte pentru că l-au băgat „în această mizerie”, să se „pocăiască” pentru ce au făcut. „Mă adresez acum celor care vin către Statul Islamic, nu veţi reuşi deloc”, adaugă tânărul.
Prima parte a filmului se încheie cu formula „urmează să fie executat (to be executed)”, cu prim plan pe fața prizonierului.
Ulterior, Musallam este escortat pe un câmp şi executat de un băiat, descris de un alt jihadist ISIL, care vorbeşte în franceză, drept „unul dintre puii califatului”.
Lasă un comentariu