Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă sâmbătă, la Viena, protestând împotriva restricțiilor guvernamentale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19. Printre ei, cetățeni cu simboluri naziste și mesaje antisemite. S-a ajuns chiar la situația în care unii manifestanți au vrut să omoare doi ofițeri de poliție care i-au verificat și să le incendieze mașina. Ministrul de interne al Austriei, Karl Nehammer (ÖVP), avertizează cu privire la radicalizarea crescută a opozanților măsurilor anti-Covid.
Un exemplu concret al intenției de a folosi violența este atacul incendiar asupra unei mașini de poliție din Linz. Cei doi suspecți au recunoscut că au vrut să-i omoare pe cei doi polițiști care îi verificaseră anterior. „Acesta este un grad de radicalizare în niciun fel acceptabil”, a spus Nehammer. Există amenințări cu moartea împotriva cancelarului și a ministrului Sănătății, a mai precizat el.
La demonstrație, majoritatea oamenilor și-au exprimat pașnic nemulțumirea, dar s-a văzut și că „unii cunoscuți neo-naziști și reprezentanți ai noii scene extremiste de dreapta” încercau să agite starea de spirit.
Unul dintre incidente a fost banalizarea Holocaustului, în care manifestanții s-au marcat ca „nevaccinați”, cu o stea evreiască. În plus, cancelarul Alexander Schallenberg a fost comparat cu medicul din lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, Josef Mengele. Mengele a ucis mulți evrei prin experimente medicale, în timpul regimului nazist.
- Reguli stricte, populism de stradă
În Austria, presiunea asupra persoanelor nevaccinate este enormă. Există o regulă 3G la locul de muncă, o regulă 2G care exclude persoanele nevaccinate din multe domenii ale vieții publice, precum și un lockdown pentru toată lumea, începând de luni, 22 noiembrie.
Deși această măsură urmează să se încheie pe 13 decembrie pentru persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală, aceasta va continua să se aplice, pe termen nedeterminat, persoanelor nevaccinate. Țara suferă de un val masiv de infecții cu coronavirus, cu o incidență la șapte zile de peste 1.000 de cazuri la 100.000 de persoane.
Aproximativ 35.000 de manifestanți s-au adunat la marea demonstrație de la Viena, de sâmbătă după-amiază. Aceștia au fluierat, au bătut în tobe, au purtat steaguri naționale sau afișe cu sloganuri precum „Nu vaccinării”, „Ajunge” și „Jos dictatura fascistă”.
Potrivit poliției, circa zece persoane au fost arestate, printre altele pentru încălcarea măsurilor de protecție anti-Covid-19, sau pentru încălcarea legii care interzice afișarea simbolurilor naziste.
Partidul populist de dreapta, Freiheitliche Partei Österreichs (FPÖ), care e sceptic cu privire la vaccinările anti-Covid, a organizat demonstrația și a criticat guvernul austriac pentru noile măsuri, mai dure.
Liderul partidului FPÖ, Herbert Kickl, a declarat: „De astăzi, Austria este o dictatură”. Kickl însuși nu a putut participa, fiindcă s-a infectat cu Covid-19.
Alte grupuri critice în privința vaccinării anti-Covid au chemat și ele la proteste.
În Austria, aproximativ 66% din populație este vaccinată împotriva Covid-19, una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Europa de Vest. Numărul de noi infecții este în continuă creștere.
Cancelarul Alexander Schallenberg (Partidul Popular Austriac – ÖVP), a justificat astfel, vineri, măsurile mai stricte: „În ciuda lunilor de persuasiune, nu am reușit să convingem suficienți oameni să se vaccineze”.
Foto: Samuel EDER / Sipa Press / Profimedia
Articolul a apărut și în HotNews.
Lasă un comentariu