VIDEO/ S-a circulat cu 160 km/h pe ruta feroviară Arad – Curtici! Cum se vede asta din tren

VIDEO/ S-a circulat cu 160 km/h pe ruta feroviară Arad – Curtici! Cum se vede asta din tren

CFR Infrastructură a efectuat între Curtici și Arad un test de probă cu o locomotivă dotată cu echipament computerizat, în vederea verificării modului de funcţionare a noilor instalaţii de centralizare electronică şi de dirijare a traficului feroviar, prin sistemul ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R, informează HotNews.ro.

Testul a fost făcut împreună cu Alstom, cu o locomotivă a companiei austriece OBB, la viteza de 160 km/h. Tronsonul Curtici-Arad se află pe Coridorul IV pan-european unde lucrările de reabilitare au acumulat ani întregi de întârziere.

ERTMS este sistemul tehnic european de management al traficului și control a vitezei trenului

Testul de probă a fost efectuat în prezenţa unei delegaţii comune CFR SA-Alstom, condusă de Ion Gavrilă, director general al CFR SA şi a avut drept scop verificarea modului de funcţionare a celui mai modern sistem european de semnalizare feroviară, ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R, în vederea demarării procedurilor de recepţie la terminarea lucrărilor de implementare a sistemului pe tronsonul Frontieră-Curtici-Arad-Km 614, spun cei de la CFR.

„Această nouă tehnologie de monitorizare şi coordonare în sistem computerizat a traficului feroviar permite creşterea cu 25% a capacităţii de circulaţie în staţiile de cale ferată, reducerea timpului de efectuare a parcursurilor la intrare în staţii, coordonarea automată a traficului cu sistemul de informare a publicului călător, prin actualizarea în timp real a informaţiilor pe panourile de afişaj din gări şi de la peroane”, anunţă compania feroviară națională.

Proiectul de modernizare a tronsonului Frontieră – Curtici – Arad – km 614 pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h a fost realizat de Asocierea ALSTOM -SWIETELSKY – ASTALDI –EUROCONSTRUCT – DAFORA şi a cuprins lucrări de reabilitare a infrastructurii și suprastructurii feroviare, lucrări de instalații electrificare, semnalizări și telecomunicații, inclusiv GSM-R și construirea unui centru de management al traficului, precum și construcții civile.

Valoarea contractului pentru acest tronson a fost de 1.08 miliarde lei (cca. 231 milioane euro).

Coridorul IV Pan-European are 2.000 km și cuprinde traseul Nurnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici – Simeria – Sighișoara – Brașov – București – Constanța.

https://www.facebook.com/gabriel.stanciu/videos/10211774879072276/

Citeşte mai mult pe HotNews.ro

  1. Prin Arad nu trece ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.