Villarreal Summer Camp la Arad (GALERIE FOTO)

Villarreal Summer Camp la Arad (GALERIE FOTO)

Prima școală de vară de pregătire în fotbal pentru copii organizată de către VILLARREAL C.F. în România (Villarreal Summer Camp), în parteneriat cu ACS Fortuna Arad, a luat startul joi, la Arad.

Școala de vară se va desfășura până duminică 9 iunie 2024, între orele 9 și 14, în cadrul oferit de Baza Sportivă ACS Fortuna Arad – Centrul Verba Docent Excelsior. Școala se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, la activități participând peste 100 de copii, majoritatea de la cluburi sportive din Arad, dar și de la alte cluburi din județul Arad (Pâncota, Vladimirescu) și din țară (Sibiu, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara și chiar București etc.), fiind înscriși copii născuți între anii 2017 și 2010.

Evenimentul este unul inedit pentru Arad, fiind prima acțiune de acest fel organizată aici cu un club de top din Europa, dar și pentru România, foarte puține evenimente similare desfășurându-se chiar la nivel național.

Antrenamentele au fost pregătite de către staff-ul tehnic al Villarreal CF, vor fi susținute de către antrenorii ACS Fortuna Arad și coordonate de către trei antrenori ai Villarreal CF, pregătiți special pentru desfășurarea acestor activități. S-a realizat o pregătire comună a antrenorilor celor două cluburi, în vederea asigurării bunei desfășurări a școlii de vară.

Copiii participanți la campus vor primi un echipament oficial Villarreal CF și vor beneficia de o experiență unică și interesantă în compania antrenorilor clubului spaniol. Copiii vor fi evaluați în cursul desfășurării antrenamentelor de către antrenorii spanioli, iar cei mai buni doi participanți la campus vor fi selecționați pentru a face parte din echipa Villarreal Yellow Cup Summer pentru vara anului 2025.

„Ne dorim ca acest eveniment să devină unul obișnuit în peisajul fotbalistic arădean. Staff-ul tehnic al ACS Fortuna Arad a depus toate diligențele pentru buna desfășurare a școlii de vară și pentru a asigura continuitatea acesteia în anii următori. O colaborare la nivelul fotbalului juvenil cu un club de primă ligă spaniolă cum este Villarreal CF, care deține de asemenea o academie de top pentru dezvoltarea și promovarea copiilor și tinerilor jucători, nu poate decât să contribuie la dezvoltarea și prestigiul fotbalului arădean”, a declarat Mihai Sorin Pascu, președintele ACS Fortuna Arad.

Foto: ACS Fortuna Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.