Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele zile. Se anunță vreme frumoasă, dar la finalul săptămânii, toamna își intră în drepturi.
Potrivit ANM, în Banat, vremea va fi caldă până în data de 25 septembrie, cu temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, în jurul a 28 de grade. Ulterior se va răci, astfel că media regională a valorilor maxime va scădea la 19…20 de grade în zilele de 28 și 29 septembrie. La începutul lunii octombrie se întrevede un proces de încălzire, ce va însemna o creștere a valorilor diurne spre o medie de 23…24 de grade. Nopțile vor fi tot mai calde în prima săptămână de prognoză, astfel de la o medie a acestora de 11 grade, se va ajunge la 14…16 grade în 26 septembrie. Pentru a doua parte a intervalului sunt prognozate minime, în medie, între 8 și 10 grade.
Probabilitatea de apariție a ploilor va crește după 23 septembrie, însă ploile vor fi pe arii mai extinse și posibil însemnate cantitativ, în perioada 25 – 28 septembrie.
În Crișana, până în 25 septembrie vremea va fi caldă, cu maxime termice ce se vor situa, în medie, în jurul a 28 de grade, însă, în intervalul 26–29 septembrie se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va fi de 18…20 de grade. După acest interval se va încălzi ușor, astfel în primele zile ale lunii octombrie, la nivelul regiunii sunt prognozate maxime de 22…23 de grade. Tendința valorilor minime de temperatură va fi de creștere de la o medie de 10 grade, până spre 14…15 grade în intervalul 24-26 septembrie. Pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate minime de 8…10 grade. Vor fi ploi după 23 septembrie, însă probabilitatea pentru cantități de apă mai însemnate va fi mai ridicată în perioada 25-28 septembrie, informează ANM.
Până în 25 septembrie, în Transilvania, media regională a valorilor maxime va fi de 24…26 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior se va răci, chiar accentuat în perioada 28 – 30 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 17…18 grade. Pentru primele zile ale lunii octombrie sunt estimate maxime ușor mai ridicate, în medie de 20…21 de grade. Nopțile vor fi răcoroase la începutul intervalului, cu o medie regională a temperaturilor minime de 7…8 grade, dar cu valori mult mai scăzute în depresiuni, însă până spre finalul săptămânii se va ajunge la o medie de 12…14 grade. Pentru a doua jumătate a intervalului sunt prognozate medii ale temperaturilor minime de 6…8 grade.
În intervalul 25 – 28 septembrie vor fi ploi pe arii extinse, iar probabilitatea pentru cantități de apă mai însemnate va fi ridicată.
Lasă un comentariu