Vine IARNA iar problemele de la CET persistă! La ce SOLUȚII ar putea recurge municipalitatea

Vine IARNA iar problemele de la CET persistă! La ce SOLUȚII ar putea recurge municipalitatea

Odată cu venirea toamnei, pentru mulți arădeni încep și problemele legate de încălzire, atrage atenția Marin Lupaș, consilier local municipal independent.

Lupaș constată că nici în acest an nu s-au rezolvat problemele la CET, din contră acestea s-au adâncit pe fondul unor dispute pur politice din care cei care pierd în final sunt cetățenii consumatori ai serviciului public de încălzire.

„Din păcate domnul Falcă dă vina pe altcineva și folosește în scop politic problema reală a CET-ului, ca multe dintre problemele din oraș, doar pentru a se detașa de responsabilitățile care vin odată cu ocuparea unei funcții publice, cum este cea de primar. Cert este că de aici cetățeanul are de pierdut. Gigacaloria s-a mărit, da, iar la câtă nepăsare există din partea administrației față de acest subiect cred că era inevitabil. Acum că a crescut, ce face Primăria domnului Falcă, nu mai ajută oamenii? Pentru ca să aibă subiect de ceartă politicianistă cu Todor și alți oameni împinși de PSD să facă figurație?!”, declară Lupaș.

Gigacaloria ar putea fi subvenționată

Conform consilierului independent, Primăria are soluția dar nu vrea să o aplice, menționând că diferența de 11 lei dintre prețul plătit în acest început de an și cel pe care ar urma să-l plătească arădenii poate fi susținut din bugetul local. „Cred că undeva în jur de 2 milioane de lei ar fi nevoie ca să fie susținută diferența din bugetul local, sigur ne putem dispensa de câteva studii mai grăsane de fezabilitate ca să nu afectăm arădenii la buzunar”, preciezează Marin Lupaș. Acesta subliniază că pentru tot ce înseamnă CET nu este vorba doar de problema punctuală a Gigacaloriei, ci a lipsei de voință din partea administrației locale de a-și asuma tot ce se întâmplă la CET și a investi acolo unde este nevoie pentru a îmbunătăți prețul plătit de arădeni pentru acest serviciu public.

„Mă refer la înregistrarea arieratelor, adică pierderile de la CET. Este evident că prețul mare al Gigacaloriei vine și din aceste pierderi pe rețele, ajungându-se momentan la 160 de lei! Chiar dacă nu este normal să aștepte bani de la Guvern tot timpul, pentru a beneficia de vreo sumă importantă de bani, ar fi nevoie ca Primăria să-și asume aceste pierderi”, spune Lupaș.

„Bani de arierate de la Guvern, dacă Primăria nu mai face jocuri politice”

Nu ar fi o soluție inedită, din contră, susține Lupaș. Acesta amintește că, la o rectificare bugetară din 2014, s-au plătit 600 de milioane de lei prin Ordonanță de Guvern pentru achitarea plăților restante înregistrate în contabilitatea administrațiilor locale. În acea perioadă la Timișoara s-au alocat aproape 80 de milioane, sumă necesară cu care administrația de pe Bega a reușit să stabilizeze serviciul public de termoficare. „Din păcate, la Arad nu se dorește acest lucru din cauza domnului Gheorghe Falcă, nu trebuie să ne ascundem după deget, el decide sau interzice aparatului administrativ ce demersuri pot să întreprindă. Acest primar preferă să sacrifice pe toți, pe angajații din administrația locală, pe toți arădenii doar din dorința de a avea el capital politic”, concluzionează consilierul independent.

Marin Lupaș transmite că pentru acoperirea, cu bani de la Guvern așa cum a făcut și Timișoara, a diferenței dintre prețul reglementat al energiei termice și prețul de facturare al energiei termice pe care îl plătește populația, este necesară înregistrarea acestei obligații de plată în conturi în afara bilanțului, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 36/2006 actualizată.

  1. dl. Lupas nu stiti cu cine vorbiti. Falca Gheorghe e surd de mai multa vreme in ceea ce priveste nevoiele oamenilor

    Raspunde
  2. Vad ca va pricepeti la toate ,respectiv spatii verzi, problema stadioanelor, pretul la gigacaloria, dar ANRE institutie subordonata ” Parlamentului ROMANIEI ” stabileste pretul , iar guvernul aproba subventii.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.