Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală, continuă strategia de eficientizare a serviciilor destinate contribuabililor prin valorificarea disponibilității unor voluntari de a furniza expertiză și a se implica direct în soluționarea unor probleme întâmpinate de arădeni.
În acest sens, epidemia cauzată de SARS-CoV2, prin presiunea exercitată asupra infrastructurii medicale și logistice, pune în valoare eforturile personale ale unor arădeni precum tinerii salvatori voluntari de la Asociația de Salvare și Prim Ajutor (ASPA) „One Life”. Anterior răspândirii COVID19, parteneriatul lor pe termen lung cu primăria s-a concretizat în organizarea de cursuri de prim ajutor gratuite polițiștii locali și intervenția coordonată, pe domeniul public, la situații medicale ce pun în pericol viața cetățenilor, până la sosirea echipajelor de ambulanță sau SMURD.
În actualul context, membrii ASPA, sesizați de polițiștii locali, au oferit sprijin arădenilor care s-au confruntat cu o deteriorare bruscă a stării fizice, însă, după apelarea 112, au optat să nu fie transportați de urgență la unități medicale, de teama infectării cu noul coronavirus, informează Primăria.
Un astfel de caz, survenit în zilele premergătoare sărbătorilor pascale, a presupus asistarea timp de mai multe ore a unui bărbat de 55 de ani care, deși acuza probleme cardiace, a refuzat deplasarea la spital, în dialogul cu operatorul de la numărul unic de urgență. Situația sa a fost comunicată unei patrule a DGPL de către soție care s-a deplasat la farmacie, după apelarea numărului 112. Înștiințați de polițiștii locali, membrii ASPA „One Life” s-au deplasat la domiciliul persoanei în dificultate, de unde au raportat permanent evoluția sa serviciului medical de urgență. Ulterior stabilizării pacientului, salvatorii voluntari au recomandat deplasarea la un medic de specialitate, pentru aplicarea unui tratament adecvat. În zilele următoare, echipajul ASPA a efectuat în continuare vizite la domiciliul bolnavului, monitorizând starea sa, care, până în acest moment, a rămas constantă.
O reaparut nebunu’! Amu-i motorizat. In loc de bicicleta cu girofar umbla cu VW. Personajul in cauza este absolvent al unui curs de cateva saptamani de paramedic, repetent al scolii postliceale sanitare. Atentie aradeni pe mana cui va incredintati sanatatea! ASPA = AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHEREA ȘI PROTECȚIA ANIMALELOR