Vot final pentru amnistia fiscală pentru pensionari, mame şi bugetari!

Vot final pentru amnistia fiscală pentru pensionari, mame şi bugetari!

Camera Deputaţilor a votat, marţi, mai multe proiecte de lege importante. „Am dat votul final pentru reducerea CAS la angajator cu cinci puncte procentuale. Este prima dată după foarte mulţi ani când Guvernul şi Parlamentul reduc un impozit important, pe forţa de muncă. Prin această decizie dorim încurajarea mediului privat şi încurajarea creării de noi locuri de muncă. Reducerea CAS este unul dintre punctele tari ale programului de guvernare propus de USL, cu care noi, parlamentarii USL ne-am prezentat în faţa alegătorilor în anul 2012. Este un obiectiv bifat, alături de restituirea banilor tăiaţi pe nedrept pensionarilor, indexarea pensiilor, reîntregirea salariilor bugetarilor”, a declarat deputatul PSD de Arad Dorel Căprar (foto).

„Demonstrăm din nou că suntem serioşi şi ne ţinem de cuvânt, la fel cum se dovedeşte că toţi cei care au spus că de fapt nu dorim reducerea CAS au minţit, cum mint şi pe alte subiecte. Un alt proiect important care a primit votul final este amnistia fiscală pentru pensionari, mame şi bugetari. În fiecare categorie sunt zeci de mii de persoane, oameni de bună credinţă, care au primit venituri considerate ulterior necuvenite. Aceşti oameni nu sunt vinovaţi pentru că funcţionarii le-au alocat anumite sume de bani. Ei au cheltuit deja banii, pentru că au şi aşa venituri reduse şi era foarte greu să îi mai dea înapoi. Votul dat de parlamentarii care susţin Guvernul Ponta arată respectul şi grija pe care o purtăm categoriilor sociale vulnerabile. Este un punct distinctiv, care ne deosebeşte de celelalte partide politice. Ambele măsuri presupun un efort bugetar important. Faptul că Guvernul Ponta îşi permite acest efort este rezultatul unei bune guvernări, a unei guvernări chibzuite şi echilibrate, care permite adoptarea unor măsuri pozitive pentru economie şi pentru categorii sociale vulnerabile”, a mai precizat deputatul Dorel Căprar.

  1. Reducerea CAS cu 5% din cca 49% cu care statul jecmaneste lunar populatia este o frectie la picior de lemn. Mai raman 44% pe care ii platim lunar statului pentru un invatamant jenant, o sanatate inexistenta si niste pensii mizerabile. De banii astia 44% nu avem nici justitie, nici armata si nici politie. In concluzie, nu ati facut nimic laudabil.
    In ceea ce priveste amnisitia pentru erorile unor functionari trebuie spus ca este o mizerie extraordinara. Statul prin Ponta si politruci a decis sa ia de la toti cetatenii, in marea lor majoritate buni platnici si deloc culpabili de erorile cauzatoare de plati necuvenite, sa dea unei minoritati niste bani nemeritati. Deci nu Ponta a dat amaratilor imbogatiti fara justa cauza ci noi, cetatenii, platim acesti bani. Adica Ponta nu a dat ci a luat. Noi nu am primit ci am platit. Cativa au primit ceva necuvenit si cei vinovati (functionarii sau cei din minister care au emis ordine sau indrumari gresite) nu sunt trasi la raspundere.
    Cam asta este tara PSD. Este tara in care daca esti hot, prost sau smecher esti premiat si daca muncesti esti amendat. Este tara in care niste politruci dau ceva ce nu le apartine unor oameni care nu au cerut nimic din banii altor oameni care nu au fost intrebati. Singurii beneficiari ai acestei masuri sunt numai politrucii PSD/PC … care vor prostii prostovanii, ca ei trebuie votati fiindca doar lor le pasa.
    Gretos rau de tot! Tara de cacao!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.