Activitate intensă la Facultatea de Medicină Dentară din Arad unde au avut loc două webinarii tematice în colaborare cu dr. Gabriele Edoardo Pecora, DHC al UVVG.
Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) din Arad care a luat fiinţă în anul 1991, cu susținerea regretatului rector fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean, cel care a ridicat-o la standarde europene împreună cu doamna rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, are o preocupare permanentă de asigurare a calității programelor de studii şi a activităţilor educaţionale în vederea formării şi consolidării celui mai înalt nivel posibil de performanţă al studenţilor şi viitorilor absolvenţi. Astfel, pe parcursul acestui semestru, în luna octombrie, în colaborare cu dr. Gabriele Edoardo Pecora, DHC al UVVG Arad, adaptat la condițiile epidemiologice actuale, în cadrul Facultății de Medicină Dentară se organizează o serie de webinarii, care deservesc teme de actualitate în stomatologia modernă. Aceste webinarii acoperă o plajă mare din specialitățile din stomatologie, fiind vorba de odontologie, endodonție, parodontologie, protetică, chirurgie și, nu în ultimul rând, implantologie.
Până la momentul de față s-au desfășurat două webinarii, unul având tema din endodonție, fiind susținut de dr. Malentacca Augusto, iar celălalt ocupându-se de probleme actuale din protetica dentară, susținut de dr. Ezio Bruna. Cele doua webinarii au abordat teme legate de utilizarea microscopului în tratamentul de precizie al pacienților. Dr. Malentacca Augusto a avut doua teme de actualitate legate de „Problemele apărute în timpul tratamentului endodontic” și „Folosirea microscopului în endodonție”. Dr. Ezio Bruna a prezentat „Prepararea verticală a unei proteze tradițională sau a uneia pe implante”, temă care este abordată și în cadrul unei cărți publicată în mai multe limbi.
„Prin aceste webinarii dedicate studenților Facultății de Medicină Dentară se urmărește dezvoltarea unui învățământ de calitate, centrat pe student și rezultatele învățării, precum și pe nevoile reale ale beneficiarilor procesului didactic. Studenții noștri dobândesc competenţe profesionale ca ansamblu unitar şi dinamic, precum și cunoştinţe, abilităţi și competenţe” – spune șef lucrări dr. Ioana Lile, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul UVVG, suținută în demersul dumneaei de conf. univ. dr. Paul Freiman, președintele Senatului UVVG.
Lasă un comentariu