Weekend ÎNSÂNGERAT la Arad: Trei MORȚI și mai mulți RĂNIȚI (GALERIE FOTO) – UPDATE

Weekend ÎNSÂNGERAT la Arad: Trei MORȚI și mai mulți RĂNIȚI (GALERIE FOTO) – UPDATE

Viteza și neatenția, dublate de lipsa unui permis de conducere sau de consumul de alcool au dus la producerea unor evenimente rutiere cu consecințe grave pe șoselele arădene.

Șirul evenimentelor rutiere a fost deschis pe DN7, unde o ambulanță a fost lovită în trafic și răsturnată în șanț.

A urmat accidentul de la Ineu, de la Moara cu Noroc, unde și-a pierdut viața un biciclist care se deplasa pe marginea drumului. Potrivit Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, „un bărbat de 25 de ani, din Ineu, a condus un autoturism pe D.J. 792, în afara localității Ineu, iar la efectuarea unei manevre de depășire într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra autoturismul, accidentând grav un biciclist de 72 de ani, din Ineu, care se deplasa pe același sens de mers. În urma verificărilor s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma leziunilor suferite, biciclistul a decedat la spital. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere de culpă și conducere fără permis”. Șoferul ucigaș a fost și el grav rănit și transportat la spital.

 

Cel de al doilea accident grav a avut loc la ieșirea din Vladimirescu spre Horia, unde un biciclist a fost realmente decapitat de mașina condusă de un șofer băut.Un arădean de 31 de ani a condus un autoturism pe D.J. 682C, sensul de mers Vladimirescu – Horia, iar la un moment dat a efectuat o manevră de depășire, nepăstrând o distanță laterală suficientă și accidentând mortal un biciclist de 46 de ani, din Vladimirescu. În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și luării de măsuri legale și în acest sens”, informează Adina Aconstantinesei.

 

Al treilea eveniment rutier soldat cu moartea unei persoane a avut loc la Secusigiu. „Un bărbat a condus un autoturism și a accidentat grav (posibil mortal) o femeie de aproximativ 70 de ani, care se deplasa de bicicletă. În eveniment a mai fost implicat încă un pieton, care se deplasa pe marginea drumului. A fost solicitat elicopterul SMURD”, transmitea la momentul respectiv Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad. Femeia a decedat, a transmis ulterior Claudia Iuga.

Evenimentele rutiere de sâmbătă au lăsat urme adânci, dureroase, în familiile celor implicați. Cei care le-au provocat vor suporta rigorile legii.

UPDATE: Un alt accident grav, la Șiria

Un alt accident grav a avut loc duminică, la Șiria, unde o mașină a ieșit în decor. Patru persoane au ajuns la spital, dintre care una în stare grav㠘– este vorba despre un bărbat pentru scoaterea căruia dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare al ISU Arad.

Foto: ISU Arad, IPJ Arad

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.