Concertul anual al Ansamblului „Plavi Delija” din Sânpetru Mare va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.
Organizatia Locală a Uniuni Sârbilor din România și Primăria Comunei Sânpetru Mare anunță că în data de 27 octombrie, de la ora 19, va avea loc concertul anual al Ansamblului „Plavi Delija” din Sânpetru Mare. La concert va lua parte și Ansamblul „Liubomir Ivanovic Gedza”, din Kovacevac (Serbia).
Acţiunea culturală are drept socp promovarea valorilor tradiţionale şi a folclorului autentic al sârbilor din Banat.
Cu accest prilej Ansamblul „Plavi Delija” va prezenta dansuri autentice sârbești, care vor fi prezentate de cele trei grupe care activează: școla de folclor pentru copii, ansamblu de începători cat și primul ansamblu.
În cadrul concertului va fi prezentata și noua coreografie „Dansuri sârbești de pe Valea Mureșului”, coregrafie cu care Ansamlul „Plavi Delija” a obținut premilu I al juriului și premiul I al conducătorilor artistici la Belgrad, în Sava Centar la marele festival de folclor sârbesc „Opincilor prin Serbia”.
Pe lângă folclor va fi prezentată și o scenetă susținută de copiii din cadrul secției sarbe de la Școala Gimnazială „Milivoi Trifunschi” din Sânpetru Mare, scenetă care a fost premiată cu locul II la festivalul de teatru pentru copii anul acesta la Belobresca, Caraș Severin.
Acest eveniment este sprijinit de Uniunea Sârbilor din România și Primăria Comunei Sânpetru Mare.
Lasă un comentariu