Westfield Arad, în finala Galei CIJ Awards

Westfield Arad, în finala Galei CIJ Awards

Proiectul arădean a adunat cele mai multe premii și nominalizări la nivel regional.

Joi, 5 decembrie, la Radisson Blu Hotel București, a avut loc gala CIJ Awards România, organizată de CIJ Journal, un prestigios jurnal internațional de real estate, pentru a premia și evidenția performanțele din domeniul imobiliar. Dintre numeroasele proiecte candidate, juriul a selectat participanții la finala din cadrul acestei gale, Westfield Arad fiind nominalizat la două categorii – “Cel mai bun proiect rezidențial” și la marele premiu, “Proiectul anului”. În același timp, dezvoltatorul proiectului, Westfield Development a fost nominalizat la categoria “Dezvoltatorul rezidențial al anului”.

Această nominalizare vine să completeze alte două importante premii obținute de Westfield Arad la nivel național în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare, și anume “Cel mai bun concept nou” din România, obținut în 2018, iar în această primăvară, “Cel mai puternic impact pozitiv în comunitate”.

“Suntem foarte fericiți pentru această importantă recunoaștere a plus valorii pe care am reușit să o aducem în viața arădenilor prin cartierul Westfield. Toate aceste premii și nominalizări la nivel național, pe care le-am primit în ultimii doi ani, ne dovedesc că am reușit să schimbăm în bine viața celor din jur”, declară Alina Tomuța, CEO Westfield.

La finalul acestui an, comunitatea Westfield Arad numără peste 250 de familii care au ales un lifestyle occidental, bucurându-se de facilități unice, în cel mai titrat cartier al Aradului.

Mai multe detalii despre cel mai apreciat cartierul rezidențial din Arad puteți afla pe www.westfield.ro sau pe pagina de Facebook Westfield Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.