Renumitul consultant de nutriție, Cristian Mărgărit a susținut, în încheierea Zilelor Academice Arădene, un workshop despre menţinerea tinereții, frumuseții și sănătății prin nutriție și mişcare.
La evenimentul susținut în incinta Campusului Universitar „Vasile Goldiș” a participat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, alături de cadre didactice și numeroși studenți.
Cristian Mărgărit, consultant în nutriție, a declarat: „În cadrul Universității de Vest «Vasile Goldiș» am vorbit despre nutriția sănătoasă, selecția, prepararea, combinarea alimentelor, despre aspecte foarte practice pe care oamenii le cer, în limbaj comun, astfel încât să-i ajutăm să-și atingă obiectivele, indiferent dacă este vorba despre slăbire, sănătate, prevenirea bolilor, mai multă energie, sau chiar frumuseţe. Sigur, toate aceste lucruri trebuie combinate cu partea de mișcare, pentru că sportul trebuie să facă parte din viaţa noastră. Ne dorim o serie întreagă de astfel de conferințe, schimburi de informații, unde atât noi, cât și studenții să punem în comun experienţele pe care le avem, iar de aici să rezulte un progres pentru toată lumea”.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a precizat: „Am încheiat săptămâna dedicată Zilelor Academice Arădene cu o manifestare a reputatului nutriţionist, Cristian Mărgărit, care încheie Transilvania Fitness Fest, unde am fost zilele trecute împreună cu studenții și cadrele noastre didactice. Astfel, am încheiat o săptămână dedicată manifestărilor istorice, culturale, artistice, sportive, medicale puse sub genericul Zilelor Academice Arădene, ediția a XXVII-a”.
„Eu merg pe o implementare lentă, pas cu pas a modificărilor în stilul de viață, fiind multe aspecte psihologice, dar am observat de la bun început că oamenii care primesc o dietă pe o foaie de hârtie, chiar dacă poate este dieta perfectă, la un moment dat foaia se pierde. De aceea merg pe o implementare pas cu pas, să identificăm în stilul de viață a omului problemele și daunele cele mai mari pe care și le face și să încercăm să le rezolvăm. Pentru ca aceste modificări să fie valabile și vizibile trebuie să menținem această poveste pe o perioadă lungă de timp. Avem si două componente foarte importante, masa musculară și masa osoasă. Într-un program de nutriție și de sport trebuie să urmărim lucrul acesta, dacă crește masa musculară e bine, iar pe termen lung, dacă crește și masa osoasă într-adevăr este și mai bine. Știm că de la un anumit timp, celulele se duc, nu se mai înlocuiesc toate, iar masa osoasă o tot pierdem”, a subliniat Cristian Mărgărit, consultant în nutriție.
Lasă un comentariu