Proiectul XtraȘcoala, derulat la Liceul Tehnologic Vinga de GMMC a început încă de anul trecut.
O serie de copii cu dificultăți de învățare, sunt implicați, pe parcursul desfășurării proiectului în activități educative. „Am vrut să-i ajutăm pe copii să învețe, să le creștem încrederea în ei înșiși și să le formăm o motivație puternică de a învăța. În timpul stării de urgență ne-am dat seama că va fi nevoie să îi ajutăm și să recupereze materia pierdută în perioada în care s-a învățat exclusiv online. Pentru unii copii a fost o imposibilă învățarea online nu doar din lipsa device-urilor sau a internetului, ci mai ales din necunoașterea acestui tip de comunicare. O parte din ei au sperat probabil că perioada învățării online va fi scurtă și deci nu sunt nevoiți să facă efortul de a se obișnui cu lumea virtuală, alții au fost mult prea emoționați la întâlnirile video de grup, copleșiți și distrași de minunile tehnicii cu care nu erau foarte familiarizați, și s-au concentrat prea puțin pe învățare. Credem că întâlnirile cu voluntarii de la GMMC îi vor ajuta să recupereze din materia pierdută.”, ne-a declarat unul dintre inițiatorii proiectului.
În cadrul proiectului XtraȘcoala au fost cumpărate cărți, care vor fi împărțite copiilor în situația în care va fi imposibilă desfășurarea învățământului față în față, pentru ca aceștia să poată citi în continuare și să poată face activități intelectuale. De asemenea, au fost achiziționate diverse jocuri care să le dezvolte îndemânarea și care sunt folosite individual.
Activitățile de învățare din cadrul programului XtraȘcoala vor avea loc în continuare, bineînțeles cu respectarea măsurilor de igienă și de distanțare.
Proiectul XtraȘcoala este finanțat de Fundația Alber și sprijinit de conducerea Liceului Tehnologic Vinga prin doamna Director Nicoleta Ivan. De asemenea, Primăria Comunei Vinga, prin primarul Ioan Negrei, s-a alăturat demersului de a-i ajuta pe copiii cu probleme de învățare punând la dispoziția acestora o sală care să servească drept sediu pentru activități de consiliere psihologică și dezvoltare personală susținute de un psiholog voluntar.
Lasă un comentariu