Autoritățile arădene au în vedere înființarea unei secții de oncologie pediatrică, după ce la Arad sunt depistate anual zeci de czuri noi de cancer la copii.
Prezentarea făcută joi de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, la Tübingen, în Germania, referitoare la Complexul Matern-Pediatrie, a trezit interesul autorităților locale și al medicilor de specialitate din oraș. Tübingen este un oraș universitar, unde numărul de studenți este de aprox. 25% din totalul populației, iar serviciile medicale oferite de complexul medical din Tübingen sunt printre cele mai bune din Germania.
Iustin Cionca a cerut, în cadrul vizitei de astăzi, ca un grup de specialiști din Arad să fie primit la Clinica Universitară de Pediatrie din Tübingen pentru analizarea proiectului Complexului Matern-Pediatrie de la Arad și îmbunătățirea sa, acolo unde este necesar. „Acum se pot face intervenții pe proiect, este un moment bun, dacă specialiștii din Germania vor constata că proiectul poate fi îmbunătățit, atunci el trebuie îmbunătățit acum”, a subliniat Iustin Cionca.
Președintele Iustin Cionca s-a întâlnit astăzi cu prof. dr. Peter Lang, șeful departamentului de Hematologie de la Clinica Universitară de Pediatrie din Tübingen, cu care a discutat aspectele practice ale Complexului Matern-Pediatrie de la Arad. Întâlnirea a avut și o componentă de schimb de informații și transfer de cunoștințe, dinspre specialiștii germani către administrația județului Arad, care gestionează sistemul de sănătate publică din Arad.
„Am cerut sfatul dr. Peter Lang, pentru că suntem în faza de proiectare a Complexului Matern-Pediatria, iar domnia sa este unul dintre reputații specialiști din Germania. Mă interesează opinia sa de specialitate care poate îmbunătăți proiectul de la Arad. Sunt preocupat de felul în care specialiștii de top din Germania, cu experiența lor vastă, văd acest proiect”, a declarat Iustin Cionca.
Informat despre Complexul Matern-Pediatrie de la Arad, prof. dr. Peter Lang l-a apreciat ca pe un proiect mare, prin numărul de paturi (315) și de specializări reunite sub același acoperiș. Pentru comparație, spitalul din Stuttgart are 300 de paturi pentru o populație de 800.000 de locuitori. Desigur, și cazuistica este diferită la Stuttgart, iar spitalul este angajat și în cercetarea medicală.
În ce privește proiectul de la Arad, dr. Peter Lang, acesta a precizat că sugerează și o specializare de oncologie pediatrică la Arad, fiindcă la un număr de 400.000 de locuitori ai județului, incidența statistică a cazurilor de cancer la copii este de 20-30 de cazuri noi pe an. „Ar fi bine să fie cuprinsă o secție de oncologie pediatrică în Complexul Matern-Pediatrie, pentru că acolo va exista toată infrastructura necesară acestei cazuistici. În Germania se pune accent pe această specializare, cu tot ce presupune ea, de la analize de laborator, spitalizare, cercetare, tratare. Pediatria generală și neonatologia sunt absolut obligatorii, cu specializări ca gastroenterologia, nefrologia, neurologia, cardiologia. Pentru aceste specializări sunt suficiente și medici specialiști, nu neapărat secții distincte”, a declarat prof. dr. Peter Lang.
Președintele Consiliului Județean s-a interesat despre existența psihologilor în Clinica Universitară de Pediatrie de la Tübingen. Întâlnirea cu reputatul specialist german a fost intermediată de președintele Districtului Tübingen, Joachim Walter, care a vizitat de mai multe ori județul Arad la invitația președintelui Iustin Cionca. De altfel, cei doi au fost principalii artizani ai înfrățirii județului Arad cu Districtul Tübingen. La întâlnirea de astăzi au participat și prof. dr. Anca Hermenean, prorector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” și dr. Andrei Ando, director executiv al Consiliului Județean Arad. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a solicitat încheierea unui parteneriat cu Clinica de la Tübingen, insistând și pe cercetarea medicală.
Complexul Universitar de Pediatrie de la Tübingen, vizitat de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, are cinci departamente: hematologie, cardiologie-ATI, neuropediatrie, neonatologie, chirurgie pediatrică. Clinica de la Tübingen are aprox. 200 de paturi.
O specialitate distinctă a spitalului de Pediatrie de la Tübingen o reprezintă oncologia pediatrică și transplantarea de celule stem. Se realizează 40-50 de transplanturi de celule stem pe an și sunt printre primele trei spitale din Germania, la acest indicator.
Dintre cele două centre de neuropediatrie din Germania, unul funcționează la Spitalul de Pediatrie din Tübingen.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Dar totusi de ce poarta ospatarul asta de cionca aceste conversatii in loc de specialisti, de ce nu-i trimiteti pe ei in germania? Stim, sa-si faca campanie electorala, ala e profesor universitare medic de specialitate si poarta conversatii de specialitate cu un individ politic cu facultati facute la seral, asta da ironie. De asta toate lucrurile merg prost in Arad, pentru ca profesionistii nu sunt lasati sa-si faca ei planurile si treaba, ci se baga corigenti si semidocti ca cionca, bibart, balcea, falca etc