Polițiștii arădeni au amendat mai mulți elevi pe care i-au prins fumând în școli.
Polițiștii de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat, săptămâna trecută, o acțiune pentru depistarea persoanelor care nu respectă prevederile legii pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Astfel, în incinta și zona adiacentă a mai multor unități de învățământ din zona centrală au fost depistați 25 de elevi, cu vârste între 14-18 ani, în timp ce fumau.
Toți cei depistați au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.950 de lei. Totodată, polițiștii au informat conducerea unităților de învățământ despre cele constatate, pentru luarea măsurilor care se impun.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județ.
Foto: pixabay.com
Lasă un comentariu