Aproximativ 60 de kilometri de drumuri județene vor beneficia, în perioada imediat următoare, de lucrări de tratamente bituminoase.
Lucrările vor fi executate pe DJ 708, pe un tronson de aproximativ 17 km, între localitățile Mădrigești și intersecția cu DN 79A, în localitatea Gurahonț. Un alt tronson care va intra în lucrări este cel de la ieșirea din Cartierul Sânnicolaul Mic spre Fântânele, Frumușeni, Aluniș, Zăbrani, inclusiv intrarea în localitatea Neudorf. Tronsonul final pe care vor avea loc lucrări de tratamente bituminoase va fi la ieșirea din orașul Lipova spre Ususău, Dorgoș și Zăbalț. Ultimele două tronsoane au lungimea acumulată de 41 km.
„Tratamentele bituminoase ajută la protejarea suprafeței carosabile și îmbunătățesc condițiile de trafic și siguranța circulației. Aceste lucrări au rolul de a impermeabiliza infiltrațiile de apă care degradează suprafața drumului la acțiunea de îngheț – dezgheț, și mențin cel puțin 2 ani drumul în stare de viabilitate bună. În același timp, riscul apariției degradărilor este redus cu 90%”, a declarat Răzvan Cadar. Valoarea lucrărilor este de 1.645,112 lei fără TVA, iar fondurile sunt alocate din bugetul județului.
Lucrările de modernizare a drumului dintre Sânmartin şi Socodor sunt în plină desfășurare. Zilele acesta se lucrează la montarea stratului de piatră spartă, după ce în prealabil au fost executate defrișări, săpături și s-a așternut primul strat de balast.
„Lucrăm susținut la modernizarea acestui drum, care așteaptă de zeci de ani să fie asfaltat. Dorim ca prin această lucrare, Sânmartinul să devină un centru rutier pentru întreaga zonă, punct de plecare pentru viitoarea dezvoltare economică a comunei, dar și a localităților învecinate. Sânmartinul va fi conectat rutier cu toate localitățile învecinate, implicit cu rutele europene importante pentru accesarea transportului de marfă”, a precizat ustin Cionca, președintele CJA.
Prin modernizarea drumului Sânmartin-Socodor, distanța de la Socodor la Arad se va reduce cu 10 kilometri.
În luna iulie 2021, după mai bine de 695 de zile de la obținerea finanțării, S.C. INTECO HOLDING și Consiliul Județean Arad au semnat contractul de execuție pentru modernizarea drumului județean DJ 709 B Sânmartin-Socodor. Valoarea contractului fiind de 12,9 milioane lei (15,4 milioane lei, TVA inclus). Garanția lucrării ce va fi realizată de firma INTECO HOLDING este cinci ani, iar termenul de execuție este de 15 luni. Investiția este finanțată din fonduri europene, pe programul transfrontalier Interreg România-Ungaria.
Lasă un comentariu