Zeci de mii de romi din toată ţara vin la autointitulatul rege al rromilor Dorin Cioabă după ce acesta a anunţat, în urmă cu o lună, că va da statul german în judecată pentru deportările din perioada regimului nazist.
Romii cred că au dreptul la despăgubiri, aşa că au depus dosare la regele lor, informează Digi24.
„În momentul în care au fost deportaţi părinţii noştri în lagăre, ni s-au luat căruţele, ni s-au luat caii, ni s-au luat corturile şi noi credem că trebuie să existe o lege reparatorie a statului german”, a explicat Dorin Cioabă.
Dosarele vor fi verificate şi apoi trimise la o casă de avocatură din Berlin, care va încasa un comision de 30% din fiecare sumă pe care o vor câştiga în instanţă.
Avocaţii germani vor deschide procesul în luna mai. „Avem o şansă bună să obţinem această pensie pentru poporul rrom. Dacă am documente bune, în aproximativ nouă luni putem termina cazul acesta”, spune Frank Reppenhagen, avocatul german al rromilor.
Aproape 5.000 de supravieţuitori au primit la începutul anilor 2000 câte 7.000 de euro din partea Germaniei, drept recompensă pentru munca depusă în lagărele din Transnistria în care au fost deportați, în al Doilea Război Mondial circa 25.000 de romi.
Cu toate acestea, la uşa lui Cioabă vin şi oameni care nu ştiu de ce au fost deposedaţi strămoşii lor.
Toti cei care au fost victime ale holocaustului nazist au dreptul sa isi ceara despagubiri pentru tot ce le-a fost luat ilegal plus despagubiri pentru durerea cauzata in urma deportarii.Pot cere persoanele care au subit acest genocid sau familiarii lor directi in linie dscendenta.
Statul german este obligat si trebuie sa plateasca durerea,crimele comise in potriva celor care au suferit numai pentru nevinovatul fapt de a se fi nascut tigani.Ma refer la tigani pentru ca despre ei se discuta acum,insa sunt si evreii care au suferit acelasi tratament cu tiganii,iar germania trebuie sa plateasca erorile tragice pe care le-au comis inaintatii lor”straluciti”.
Ma opresc aici caci subiectul este lung si dureros si mi-ar trebui timp sa vorbesc despre el si tot nu ar fi suficient.
Dar voi, tiganii àstia atit de „nevinovati”, oare cind veti plàti statului si poporului romàn, pentru toate fàràdelegile pe care le-ati comis, si incà le mai comiteti ??? Cit credeti voi cà poporul in mijlocul càruia v-ati aciuat ca niste cancere, và va mai suporta???, atita timp cit pe obrazul Romàniei, improscati numai rusine, si „noroi” !!! Clasa politicà romàneascà, nu are capabilitatea si competenta in acelasi timp sà và punà la punct, din simplu motiv cà este puternic mafiotizatà, iar de multe afaceri dubioase, stiti si voi, la mare parte dintre ele, a-ti luat parte si voi !!! Mentorii vostri, ion iliescu, adrian nàstase, vanghelie, voicu, udrea, etc, etc, etc, sint numai un mic grup din marea bandà de tigani, care impreunà cu evreii khazari , au demolat pur si simplu statul de drept, si economia ROMANIEI !!! Cite argumente mai vreti sà và prezint, asa incit sà destept in constiinta voastrà sentimentul rusinii????????
da tiganii fura portofele, gaini,prostii,nimicuri,si tot ce vor romanii sa mai zica…….DAR majoritarii ? adica pentru romanii care nu stiu carte …majoritarii sunt cetatenii romani care tac si isi baga capul in nisip cand fratii lor ROMANII adica,fac afaceri ilegale la nivel inalt UDREA,COCOS,BASESCU,ILIESCU,BICA,BLEJNAR SI MULTI ALTII. Si se gaseste cate un ,,LABA TRISTA”SA VORBEASCA DE TIGANI.
Pentru viata amarata pe care o duce poporul roman ….pot sa spun ca isi merita soarta.Decat sa vorbiti de tigani MAI BINE VA UNITI SA LUPTATI IMPOTRIVA ADEVARATILOR HOTI CARE AU DISTRUS TARA. S-AU TAIAT PENSIILE,ALOCATIILE ,INDEMNIZATIILE DE CRESTERE COPII,SAU TAIAT SALARII, LA SPITAE SE DAU SPAGI LA SCOLI SE DAU SPAGI…..CE FURA TIGANII? ESTE FOARTE MULT DE SCRIS SI SINCER NU DORESC SA DAU LECTII NIMANUI…DOAR SUNT INDIGNAT DE PROSTIA SI INCULTURA……ARE ACCES LA NET.
Dar voi, tiganii àstia atit de „nevinovati”, oare cind veti plàti statului si poporului romàn, pentru toate fàràdelegile pe care le-ati comis, si incà le mai comiteti ??? Cit credeti voi cà poporul in mijlocul càruia v-ati aciuat ca niste cancere, và va mai suporta???, atita timp cit pe obrazul Romàniei, improscati numai rusine, si „noroi” !!! Clasa politicà romàneascà, nu are capabilitatea si competenta in acelasi timp sà và punà la punct, din simplu motiv cà este puternic mafiotizatà, iar de multe afaceri dubioase, stiti si voi, la mare parte dintre ele, a-ti luat parte si voi !!! Mentorii vostri, ion iliescu, adrian nàstase, vanghelie, voicu, udrea, etc, etc, etc, sint numai un mic grup din marea bandà de tigani, care impreunà cu evreii khazari , au demolat pur si simplu statul de drept, si economia ROMANIEI !!! Cite argumente mai vreti sà và prezint, asa incit sà destept in constiinta voastrà sentimentul rusinii????????
Aveti dreptate Dle Sipos,toti tiganii care nu muncesc,fura,comit numai fapte asociale,vor bani asa pe gratis de parca cineva este obligat sa plateasca pentru imputitii astia…….oare cat mai trebuie sa-i suportam ?Ma tem ca la prima conflagratie vor dispare ca rasa definitiv….ei la asta nu se gandesc?
DACA SE APLICA CE DORESTI DUMNEATA SI LA ROMANI….SAR PUTEA SA RAMAI SINGURUL ROMAN PRINTRE TIGANI.
TE ROG SA FACI INVESTIGATII SA VEZI CATI ROMANI SUNT IN INCHISORI IN STRAINATATE ,CATI ROMANI ISI VIOLEAZA COPII,CATI ROMANI VIOLEAZA BABE,SI CINE A DUS ROMANIA LA PROGRESUL ACTUAL…DIN 1990 SI PANA AZI.
ITI SPUN EU =ROMANII CARE VOTEAZA PENTRU GALETI,PIXURI,BRICHETE SI ALTE PROSTII.CEI CARE DISTRUG GENERATII INTREGI SUNT ROMANII NU tiganii.
DACA AI CITIT CEVA MAI MULT DE DOUA CARTI IN VIATA TA INCEARCA SA MA CONTRAZICI.
Cu stima,