Un grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți și de droguri, a fost destructurat.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat miercuri dimineața 23 de percheziții domiciliare, în județele Constanța, Timiș și Arad, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, bănuită de trafic de migranți și trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2022, mai multe persoane, din județele Arad, Timiș, Constanța și Buzău, ar fi constituit un grup organizat infracțional, cu scopul de a transporta ilegal migranți, către state ale Uniunii Europene.
Membrii grupului infracţional ar fi racolat migranţi, proveniţi din Orientul Mijlociu, care se adăposteau în judeţul Timiş, în special în municipiul Timişoara, în aşteptarea momentului prielnic pentru a trece ilegal frontiera României cu Ungaria.
Migranţii proveneau din centre de cazare speciale situate în Timişoara, Bucureşti, Galaţi sau din rândul celor care ajungeau ilegal în România, din Serbia şi Bulgaria.
Migranţii erau preluați din Timişoara şi transportați cu autoturismele proprii sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat a României cu Ungaria, fiind călăuziți, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţia finală a acestora fiind Austria şi Germania.
Independent de activitatea infracţională de trafic de migranţi, doi dintre membrii grupării infracţionale ar fi comercializat, împreună cu alte 4 persoane, în perioada august – noiembrie 2021, diferite cantități de cannabis, către consumatori din județul Arad.
În urma perchezițiilor, au fost descoperiţi 6 migranţi de origine afgană, care erau adăpostiţi la locuinţa unei persoane bănuite, din Arad, fiind ridicate, în vederea indisponibilizării, două autovehiculele folosite în transportarea şi călăuzirea ilegală a migranţilor.
Totodată, au mai fost descoperite și ridicate 22 telefoane mobile şi 2 laptopuri folosite în activitatea infracţională.
„21 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, în vederea audierii. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Timișoara, Constanța și Buzău. Activitățile se desfășoară și cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad, al polițiștilor de frontieră din cadrul S.T.P.F Vărșand și S.T.P.F. Arad și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Timiș, Arad și Constanța. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
VIDEO: IPJ Arad
Lasă un comentariu