Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale mai multor agenţi economici beneficiari ai activităţilor cu caracter ocazional, informează Ecaterina Isac, inspector şef al instituţiei.
Sancţiunile au fost aplicate în cadrul unei campanii naţionale, care a avut loc în perioada 28 septembrie – 9 octombrie, privind respectarea de către angajatori a prevederilor Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a combaterii exploatării copiilor şi tinerilor.
Amenzile au fost aplicate, între altele, pentru necompletarea registrului de zilieri conform prevederilor legale în vigoare, nerespectarea remuneraţiei brute orare, care nu poate fi mai mică decât valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, depăşirea de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic sau pentru abateri în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (echipament individual de protecţie incomplet, lipsa registrelor de evidenţă a accidentelor de muncă sau instruirea superficială pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă.
Lasă un comentariu