Mai multe puncte provizorii de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice au fost amenajate în Arad.
Primăria municipiului Arad, alături de operatorul autorizat SLC Timiș și în parteneriat cu OIREP Eco Positive și MGG Recycling, vă invită la reciclare.
În perioada 21 octombrie – 29 noiembrie se desfășoară ediția de toamnă a debarasării de aparatura electrică veche sau stricată. Arădenii pot scăpă gratuit de orice deșeu de echipament electric, electronic sau electrocasnic.
În perioada mai sus amintită, operatorul de colectare SLC Timiș poate fi apelat pentru a înregistra comenzile dumneavoastră de preluare a deșeurilor electrice. Acțiunea vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice care doresc să se debaraseze responsabil și gratuit de aparatura veche sau stricată.
Comenzile de ridicare de la domiciliu sau sediu de firmă se preiau astfel:
- de luni până vineri, între orele 9.00-17.00 la TelVerde 0800.444.800 (gratuit)
- zilnic, între orele 09.00-17.00 la numărul 0751.302.123 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului).
- permanent prin formularul de comandă on-line disponibil pe www.colecteaza.ro/contact
În urma comenzii, veți fi sunați de un reprezentant al operatorului autorizat SLC Timiș pentru a stabili data preluării comenzii. Deșeurile electrice se preiau de la domiciliu sau sediu de firmă în perioada acțiunii, între orele 9.00-15.00.
Sâmbătă, 16 noiembrie, în intervalul orar 9:00 – 15:00 vor fi disponobile cetățenilor 3 puncte de colectare provizorii la urmatoarele adrese:
- Zona Alfa – în spatele Carrefour, lângă Biserică
- Zona Micalaca – P-ța Mioriței, în spatele blocului 129
- Zona Aradul Nou – Calea Timișorii nr.39
La aceste puncte de colectare arădenii pot aduce orice aparat electric vechi sau defect.
Echipa Sistemului de Colectare Selectivă a deșeurilor electrice Timiș asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu.
Răspunde pozitiv la colectarea și reciclarea aparatelor electrice vechi sau uzate, a becurilor și bateriilor! Contribui astfel la protecția mediului și la economisirea resurselor Pământului. Și la curățenia comunității noastre.
Pentru detalii și informații despre campanie vă invităm să luați legătura cu reprezentantul SLC Timiș, dl. Adrian Manu, la numărul de telefon 0751 302 114
Lasă un comentariu